Campanie controversată împotriva căpșunilor din Spania
O campanie de boicotare a căpşunilor spaniole cultivate în provincia Huelva din Andaluzia, prima exportatoare în UE – lansată în Germania, în numele apărării mediului – înfurie agricultorii şi dreapta spaniolă şi obligă o delegaţie parlamentară, aflată în vizită în Spania, să-şi suspende lucrările luni, relatează AFP.
Acesta este „un atac dur şi nejustificat al sectorului agricol al ţării noastre”, denunţă într-un comunicat Sindicatul agricol Asaja, care deplânge o „agresiune a mii de producători şi a familiilor lor care muncesc din greu tot anul pentru a-şi susţine exploataţiile”.
Această campanie, care ţinteşte căpşunile cultivate în provincia Huelva, în Andaluzia (sud), prima regiune exportatoare de fructe roşii în Uniunea Europeană (UE), „aduce un prejudiciu întregului” sector, denunţă, la rândul său, Asociaţia interprofesională a căpşunii spaniole, Interfresa.
Boicot, lansat de un ONG german
În centrul acestei polemici se află un apel la boicot lansat de către organizaţia cetăţenească germană Compact, semnat de peste 162.000 de persoane, care cere principalelor supermarketuri germane – ca de exemplu Lidl şi Edeka – să retragă de la vânzare căpşuni produse în această provincie.
ONG-ul vrea să denunţe astfel un proiect de lege al Guvernului regional analuz – aflat pe mâna Partidului Popular (PP, dreapta) – în vederea unei regularizări a exploataţiilor ilegale de fructe roşii situate în apropierea Parcului Natural Donana – un loc de refugiu a milioane de păsări migratoare.
Potrivit unor asociaţii de mediu, această iniţiativă ar putea antrena legalizarea a 1.500 de hectare de culturi – majoritatea irigate cu ajutorul unor puţuri clandestine.
Acest lucru ar putea pune în pericol viitorul acestei rezervaţii embelmatice – clasată UNESCO -, în prezent ameninţată de deşertificare.
„Dacă Guvernul regional andaluz îşi atinge scopul, se va folosi şi mai multă apă la cultivarea căpşunilor”, ceea ce înseamnă o ”distrugere a acestui ecosistem fragil”, subliniază Compact, care-i îndeamnă pe consumatorii germani să nu mai cumpere aceste ”căpşuni ale secetei”.
Această campanie a fost denunţată, săptămâna trecută, de către PP, care spune că vrea să repare o nedreptate provocată de către o lege precedentă, din 2014, care a permis regularizarea a 9.000 de hectare de culturi ilegale, dar a lăsat în afară sute de agricultori.
Autoritățile andaluze deplâng atacurile
Căpşunile din Huelva sunt victime ale unor „atacuri nedrepte”, motivate de „probleme ideologice”, deplângea Carmen Crespo, însărcinată cu probleme agricole în Guvernul regional andaluz, acuzând Guvernul central din Spania – condus de stânga – de susţinerea Compact.
Luni, această polemică a crescut cu un nivel, din cauza unei vizite a unei delegaţii de nouă parlamentari germani de tote culorile politice pe tema consecinţelor secetei şi ”prelevării ilegale de apă” în regiunea Doñana.
Această „vizită a unor deputaţi germani” care „încearcă să controleze producţia agricultorilor noştri (…) este absolut inaccptabilă. Acesta este un amestec pe care niciun Guvern decent nu ar trebui să-l tolereze”, şi-a exprimat indignarea Santiago Abascal, liderul Partidului Vox (extremă dreapta), susţinătorul inţiativei PP în Anadaluzia.
Acest discurs a fost răspândit de către Asaja, care-l acuză pe premierul socialist Pedro Sanchez de susţinerea acestei ”campanii de denigrare” în scopuri politice, în contextul unei ”confruntări” exacerbate de campania electorală în vederea alegerilor legislative anticipate de la 23 iulie.
Pedro Sanchez – care se opune regularizării fermelor ilegale – acuză în mod neîncetat PP şi Vox de „negaţionism” cliamtic şi a avertizat autorităţile andaluze cu privire la eventuale sancţiuni europene.
O delegație parlamentară germană și-a suspendat vizita
În acest context exploziv, delegaţia deputaţilor din Germania a anunţat luni că-şi suspendă vizita – care urma să se încheie vineri – „ţinând cont de importanţa politică” pe care a luat-o această vizită ”în cadrul viitoarelor alegeri legislative” spaniole.
„Această călătorie ar trebui să servească drept schimb tehnic” în „interesul ţărilor noastre”, şi-a exprimat regretul delegaţia germană într-un comunicat, exprimându-şi speranţa „să continue acest schimb în viitor”.
Potrivit Interfresa, provincia Huelva produce 300.000 de tone de căpşuni pe an – adică peste 90% din producţia spaniolă – şi generează aproape 100.000 de locuri de muncă directe.
Germania este prima sa piaţă de export, cu o cifră de afaceri anuală estimată la 186 de milioane de euro.
La începutul lui 2022, aproximativ 20 de supermarketuri euroipene, inclusiv Lidl, Aldi sau Sainsbury’s, au îndemnat Guvernul andaluz să renunţe la acest proiect.