Avocatul american Richard Winfield, expert in probleme de presa, spune ca „Secretul este incubatorul coruptiei. (…) Prin tacerea autoritatilor, media si, implicit, publicul sunt lipsite de informatii, ceea ce favorizeaza si acopera actele de coruptie”. In ultimele doua saptamani, nici una dintre oficialitatile din Romania nu a oferit vreo explicatie pentru transferarea a sase milioane de dolari din conturile companiilor nationale, aflate in subordinea ministrului Transporturilor, in contul unei companii private controlata de omul de afaceri Cristian Burci. Daca Miron Mitrea sustine ca a dorit sa foloseasca acesti bani pentru modernizarea unei televiziuni locale, Cristian Burci sustine ca au fost folositi pentru cumpararea de spatii de publicitate in media din Romania.
In absenta oricarei reactii din partea Guvernului Romaniei, deputatul Eugen Nicolaescu a cerut Presedintiei sa solicite Parchetului National Anticoruptie anchetarea cazului Mitrea. Conform Constitutiei, „Presedintele Romaniei are dreptul sa ceara urmarirea penala a unui membru al cabinetului, pentru faptele savarsite atata timp cat se afla in exercitiul functiunii. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele poate dispune suspendarea acestora (membrilor guvernului n.r.) din functie”.
In primavara acestui an, Partidul Democrat a initiat o motiune simpla al carei subiect era chiar felul in care au fost folositi acesti bani. Raspunsurile acordate atunci de catre ministrul Transporturilor nu au fost de natura sa lamureasca afacerea respectiva, fiind date „in doi peri si impresionand prin tonul dispretuitor si prin lipsa de transparenta”, dupa cum afirma Nicolaescu. Daca afacerea in sine are nevoie de unele clarificari, un semn si mai mare de intrebare se ridica in ceea ce priveste companiile care au finantat-o: CFR Marfa, CFR Infrastructura si Administratia Portului Constanta. Toate cele trei companii nationale au transferat cate doua milioane de dolari in contul unei televiziuni locale, in conditiile in care, desi raporteaza profituri, inregistrau si datorii. In plus, in Strategia de Dezvoltare a sistemului feroviar, prognoza privind bugetul CFR si CFR Marfa specifica foarte clar faptul ca cele doua companii intentionau sa-si finanteze dezvoltarea din credite de 60 milioane dolari si, respectiv, 45 milioane dolari, numai pentru anul 2001. Mai mult, transferurile de la buget pentru CFR se ridicau la 740.000 miliarde lei. In aceste conditii este greu de inteles de ce ar trebui doua companii nationale sa finanteze o afacere privata, atata timp cat ele insele au nevoie de surse suplimentare. Desigur, motivatiile care au venit, neoficial, vorbeau despre faptul ca se inregistreaza, totusi, profit; chiar si asa, se pune intrebarea daca o societate care are de achitat credite si datorii isi poate permite luxul de a vira doua milioane de dolari doar pentru ca o nota de la minister o sfatuieste sa procedeze astfel. Directorii celor trei societati au refuzat sa faca orice comentariu privind transferul banilor sau beneficiile aduse de aceasta afacere. Multe alte interpelari parlamentare, care puneau sub semnul indoielii felul in care se cheltuiesc banii companiilor nationale din subordinea Ministerului Transporturilor, au ramas fara un raspuns sau au primit doar precizari vagi. Toate acestea in conditiile in care bugetele respectivelor companii nationale nu sunt facute publice, astfel incat nimeni nu stie exact de ce se scumpesc biletele de tren.
„Prin tacerea autoritatilor, media si, implicit, publicul sunt lipsite de informatii, ceea ce favorizeaza si acopera actele de coruptie.”
Richard Winfield, avocat, expert in probleme de presa.