Carabulea are de ales între Gabriels, Rekkers și Prodan pentru funcția de CEO la Carpatica

Pentru a crește cota de piață a băncii și a reuși o tranzacție de vânzare-cumpărare reușită, milionarul Ilie Carabulea a pornit la vânătoare de bancheri celebri care să îi conducă banca. Trei candidați remarcabili din punct de vedere profesional sunt acum în negocieri.

De patru zile, acțiunile Băncii Carpatica sunt în continuă creștere. Motivul? După eșuarea negocierilor de vânzare a băncii către fondul londonez de private equity AnaCap, acționarul majoritar al băncii, Ilie Carabulea, este în negocieri avansate pentru atragerea unui nou președinte la conducerea băncii.
“Consiliul de Supraveghere al Băncii Carpatica este în negocieri avansate cu mai multe personalități din sistemul bancar, personalități remarcate și recunoscute”, a declarat pentru Capital, Ilie Carabulea. Întrebat de motivul pentru care are nevoie de un nou manager, cunoscut și cu rezultate foarte bune, Carabulea nu a vrut să comenteze, spunând că, viitoarea strategie a Băncii Comerciale Carpatica va fi făcută cunoscută de către viitorul președinte al Consiliului de Supreveghere al băncii.
Surse din piața financiar bancară ne-au declarat că acționarul majoritar al BCC este interesat de un manager expat care să dețină relații externe, relații care ar putea fi de ajutor pentru găsirea unui investitor strategic către care să fie vândută banca.  Aceleași surse ne-au declarat că, cei trei bancheri înscriși în cursa pentru șefia BCC sunt: Johan Gabriels, fost președinte RBS România și CEO pepsi Benelux, Franța, etc, Robert Rekkers, membru non-executiv în consiliului Agricover și fost președinte al Băncii Transilvania și fosta ABN Amro România, precum și Paul Prodan, vicepreședinte Credit Europe și fost director ING Bank. Deși mulți finanțiști consideră că Rekkers este de departe bancherul preferat în această cursă, se pare că Johan Gabriels ar fi în pole position pentru această funcție.
Zvonurile privind “achiziționarea” unui nou CEO au condus la creșterea acțiunilor Băncii Carpatica pe Bursa de Valori București cu peste 40% în cele patru zile de tranzacționare, devenind subit vedeta ringului bursier. BCC are o rețea de peste 100 de sucursale, a trecut pe profit în 2012, totalul capitalurilor proprii a fost de 346 de milioane de lei la sfârșitul primelor nouă luni din 2012, în creștere cu 10,6% față de decembrie 2011, cu o cotă de piață de 1,2%. 
Banca are acționariat majoritar românesc, cel mai important fiind Ilie Carabulea împreună cu grupul de firme Atlassib. Valoarea totală a băncii ar putea fi la ora actuală cuprinsă între 60 și 62 de milioane de euro, conform unei estimări Capital. Ilie Carabulea este prezent în Capital Top 300 cei mai bogați români cu o avere estimată între 130 și 150 de milioane de euro.