În Caracal, PSD face legea. Este fieful politic al fraților Ciocan, dintre care unul e deputat PSD, în vreme ce Corabia este condusă de Alexandru Stănescu, tot deputat PSD, fratele fostului vicepremier Paul Stănescu, iar Slatina e controlată de Marius Oprescu, actualul șef al CJ Olt, au explicat pentru G4media surse din magistratura locală.
În plus, cei doi frați Ciocan sunt prieteni cu frații Stănescu, iar interlopul Remus Rădoi, zis Codiță, este unul dintre oamenii prin care frații Ciocan controlează zona, au precizat aceleași surse.
Potrivit sursei citate, Dan Ciocan este președinte al PSD Caracal. Este deputat PSD încă din 2012. Pe vremea lui Ceaușescu a fost milițian, chiar șef de post la Izbiceni. Potrivit CV-ului de pe pagina de internet a Camerei Deputaților, Ciocan și-a luat bacalaureatul la Grupul școlar de arte și meserii din Craiova în 2010, deși este născut în 1960, deci la 50 de ani. Imediat, a urmat și cursurile Facultății de Agronomie din Craiova și, în 2016, a devenit inginer agronom.
Fratele lui, Cornel, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală de aproape 6 milioane de lei, ca urmare a unui dosar DNA. Acesta a fost asociat unic al companiei de construcții T Dancor Romconstruct, un fel de Tel Drum al județului Olt.
Potrivit unei monitorizări realizate de Hotnews.ro, pe 30 octombrie 2013, primăria Craiova, condusă la acea dată de Olguța Vasilescu, a încheiat un contract de aproape 9 milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea a trei străzi din oraș cu o asociere de firme condusă de Tel Drum și din care mai făceau parte T Dancor Romconstruct, Imob Lux Construct și Garden Center Grup.
O altă firmă controlată de frații Ciocan este Clean Prest Activ. Compania de curățenie figurează cu 54 de contracte cu statul în SEAP, cu Ministerul Dezvoltării, Ministerul Agricuturii, Aeroportul București, Tribunalul Capitalei, ASE și altele.
O altă firmă controlată de frații Ciocan este Alexcor Trading și figurează în SEAP cu 30 de contracte cu statul.
Frații Ciocan, sponsori ai PSD. Potrivit site-ului Autorității electorale permanente, Dan Ciocan a sponsorizat PSD în 2012, anul în care s-a ales deputat PSD, cu 10 mii de lei, iar în 2013 cu aproape 20 de mii de lei.