Piaţa de cărămidă va stagna în 2011, după o scădere, în volum, de 10% până la circa 1,6 milioane de metri cubi în urmă cu un an. Sunt aşteptate creşteri de preţ cuprinse între 5 şi 10%, potrivit producătorului de materiale de construcţii Ceramica Iaşi.
În 2009, piaţa de cărămidă a scăzut cu 30% în volum şi cu 45% în valoare, fiind una dintre cele mai afectate de criza economică, alături de piaţa de ciment.
Datorită competitivităţii în piaţa românească de zidării, capacitatea totală de producţie a crescut cu aproximativ 10% în ultimii doi ani, iar valoarea acesteia s-a înjumătăţit în aceeaşi perioadă.
În prezent, în România sunt capacităţi de producţie ce însumează 8,5 milioane metri cubi, mult peste necesarul actual. Planurile investiţionale ale firmelor ar aduce un plus de 2-2,5 milioane metri cubi de zidarie.
Potrivit reprezentanţilor Ceramica Iaşi, efectele crizei economice s-au resimţit în primul rând în piaţa de zidărie. Motivul principal este faptul că aceasta se adresează doar clădirilor noi. Celelalte materiale de construcţii, orientându-se mai mult spre piaţa de reparaţii ale clădirilor existente, au resimţit efectele mai puţin.
Preţuri în creştere
Preţurile materialelor de construcţii au început să crească de la începutul anului 2011, datorită creşterii costurilor cu materiile prime de import şi cu utilităţile; aceste creşteri au afectat pieţele de vopsele, tencuieli, dar nici piaţa de zidărie nu a scăpat: preţurile la combustibili au crescut cu 10% şi continuă să crească, urmate de creşterea preţurilor la gaze de 10-15%, acestea influenţând negativ tarifele de transport şi costurile de producţie.
În contextul economic actual, reprezentanţii companiei sunt de părere că aceste creşteri ale costurilor vor forţa producătorii de zidărie să crească la rândul lor preţurile în perioada următoare, cu procente cuprinse între 5 şi 10%. Presiunea este deja foarte mare după reducerea preţurilor în ultimii 2 ani cu aproximativ 50%.