Carantină cu pază! Cei care nu respectă autoizolarea vor fi supravegheați

Persoanele care nu vor respecta decizia de autoizolare vor fi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază, fiind instalate de luni patru corturi amenajate în acest scop, a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dr. Dorel Ţîrţ.

Cele patru corturi de campanie au fost instalate în Piaţa 100 din Oradea. Acestea au o capacitate totală de 20 de locuri, sunt încălzite şi iluminate şi sunt dotate cu mese şi bănci de lemn, paturi pliante şi saci de dormit, potrivit agerpres.ro

Măsuri privind nerespectarea deciziei de autoizolare

„Autorităţile teritoriale cu rol în limitarea şi controlul Covid-19 iau noi măsuri privind nerespectarea deciziei de autoizolare. Menţionăm că măsura a fost luată în baza art. 7 din Ordonanţa Militară nr. 2/2020″, se arată în comunicatul DSP.

Situația din Bihor

Potrivit informării transmise luni de DSP Bihor, în Bihor sunt 87 de persoane în carantină şi 2.730 în izolare la domiciliu, din care 1.445 titulari ai chestionarelor aplicate la punctele de trecere a frontierei şi 1.285 aparţinători ai acestora.