Vești proaste pentru zeci de mii de români care locuiesc în Austria. Potrivit Reuters, Guvernul austriac a anunţat prelungirea lockdown-ului împotriva COVID-19 până la data de 8 februarie. Totuși, Executivul a precizat că are ca scop ca după această dată să relaxeze restricţiile, relatează Agerpres.
În ceea ce privește sectorul restaurantelor şi cel al turismului, acestea nu se vor putea deschide în februarie, a adăugat executivul.
De menționat este faptul că Austria, ţară cu 8,9 milioane de locuitori, este la al treilea lockdown. Doar magazinele esențiale sunt decschise, iar cetățenii sunt nevoiți să respecte reguli stricte.
Austria a raportat aproape 390.000 de cazuri de coronavirus şi aproape 7.000 de decese legate de COVID-19 de la începutul pandemiei în urmă cu un an.
Cancelarul Sebastian Kurz susține că înțelege situația dificilă. El a declarat într-o conferinţă de presă că este conştient că restricţiile sunt nepopulare, dar că guvernul a fost nevoit să acţioneze dată fiind răspândirea noilor mutaţii ale virusului care au făcut boala COVID-19 mai transmisibilă.
Reguli noi pentru acești români
În ceea ce privește restricțiile impuse, conform guvernului, oamenii ar trebui să lucreze de acasă acolo unde este posibil, să păstreze o distanţă de cel puţin doi metri între ei şi să poarte măşti de protecţie FFP2 în magazine şi în transportul public.
Planul final al Guvernului este ca numărul infectărilor să scadă sub 700 pe zi.
De mențioat este faptul că anunţul lui Kurz vine la o zi după ce mii de persoane au manifestat la Viena pentru a protesta împotriva restricţiilor din viaţa publică.
În acest context, duminică, poliţia austriacă a anunţat că a reţinut 23 de persoane şi a deschis dosare împotriva altor peste 300 la protestul de la Viena împotriva restricţiilor anti-coronavirus.
Conform poliţiei, demonstranţii de la protestul de sâmbătă nu au respectat regulile de distanţare socială şi nu au purtat mască. Şase dintre cei arestaţi sunt acuzaţi că s-au opus autorităţii statului.
În ceea ce privește numărul protestatarilor, se pare că aproximativ 10.000 de persoane au luat parte la protest, inclusiv membri ai extremei-drepte. Marşul a început paşnic, însă ulterior au avut loc tulburări, unii jurnalişti afirmând că au fost ameninţaţi cu violenţa.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim