În municipiul Constanța carantina s-a prelungit cu încă două săptămâni din această seară. Din cauza ratei de îmbolnăvire de peste 8,6 la mie, se înăspresc controalele în zonele aglomerate ale orașului și se instituie filtre și în interiorul localității, nu doar la intrare și ieșire, notează Rador.
Prefectul județului Constanța, Silviu Ioan Coșă, a atras atenția că vor fi verificate amănunțit declarațiile pe proprie răspundere și motivele invocate pentru deplasările localnicilor, inclusiv în perioada sărbătorilor.
”Va trebui să ne limităm la persoana cu care locuim la același domiciliu, pentru că nici în ordinul de carantinare și nici în declarația pe propria răspundere petrecerea sărbătorilor de Crăciun, masa de Crăciun, Revelionul nu sunt prevăzute ca excepții și ca motive pentru care putem părăsi domiciliu. Prelungirea stării de carantină va surveni în condițiile unei înăspriri a controalelor privind modul de respectare a restricțiilor.”, a spus acesta.
Coronavirus, 18 decembrie
Grupul de Comunicare Strategică a prezentat cel mai recent bilanţ al pandemiei COVID-19 din România, aferent zilei de vineri, 18 decembrie. Numărul de noi infectări depistate în ultimele 24 de ore continuă să rămână la un nivel relativ ridicat în țara noastră, alături de persoanele internate la ATI și de decese.
Până astăzi, 18 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 484.948 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.340 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. De asemenea, au fost înregistrate 188 de decese.
Până astăzi, 18 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 484.948 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 14.157 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 17.12.2020 (10:00) – 18.12.2020 (10:00) au fost raportate 188 decese (121 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.