Pandemia de coronavirus a revenit în forță pe tot globul, iar carantinarea Europei i-a luat prin surprindere oameni, având în vedere numărul persoanelor vaccinate. Totodată, companiile dar și bursele sunt surprinse și ele de ceea ce se întâmplă.
În Europa, o puternică accelerare a infectărilor COVID a luat prin surprindere continentul care privea până de curând spre relaxare și normalizare, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj specializată pe bursele internaționale.
Creșterea numărului de cazuri a adus situații care păreau să țină de o etapă depășită: Austria a impus carantina, la fel și Slovacia, cu un număr de cazuri chiar mai ridicat.
Germania și Olanda iau, de asemenea, în calcul restricții severe, după un val pe care puțini l-ar fi anticipat la asemenea nivel. Recordul de infectări per milion pe ultimele 7 zile l-a determinat pe ministrul sănătății din Germania să afirme: probabil, până la finalul iernii, cum se spune uneori în mod cinic, mai toată lumea din Germania va fi vaccinată, vindecată sau decedată.
Rata de vaccinare pe continent este una destul de ridicată, 65,8% schema completă, și 70,1% cu cel puțin o doză, potrivit ECDPC (European Centre for Disease Prevention and Control), dar se pare, insuficientă pentru a opri răspândirea noilor variante.
Cu toate acestea, speranțe mari sunt legate de aprobarea medicamentelor care ar putea ușura stresul asupra sistemului sanitar și ar permite trecerea pe un mod de răspuns mai puțin restrictiv, în lunile următoare. Pentru moment, însă, Europa trebuie să se adapteze la noua conjunctură.
Cum sunt afectați angajații
Potrivit unui reper compus al percepției din economie, cu valoare neutră la 50, indicele de activitate al PMI a revenit în raportul din noiembrie la 55.8 puncte. Asta, după ce coborâse în octombrie la un minim al ultimelor 6 luni, cu o performanță relativ mai bună pentru sectorul serviciilor, în salt la 56,6 în noiembrie de la 54,6 în octombrie. The Purchasing Managers’ Index (PMI) oferă indicii despre tendințele economice, atât separat pe domeniile manufacturier și al serviciilor cât și agregat.
Angajaților le este tot mai ușor să își găsească loc de muncă: ritmul de adăugare de noi job-uri a ajuns la un nivel depășit doar o singură dată în ultimii 21 de ani.
Totuși, optimismul referitor la perspective a atins un minim al ultimelor 10 luni.
După un an greu, în care scăderea economică de 6.3% în 2020 a fost aproape dublă față de cea înregistrată în SUA, Europa se așteaptă la o revenire de 5% în 2021 și nu își permite o erodare pe final de an a impulsului pozitiv, mai ales că pericolul unor frâne induse de sistemul de aprovizionare și criza energiei e în apropiere.
Posibilitatea de a crește cu 4.3% în 2022, potrivit estimărilor Comisiei Europene, e de asemenea în strânsă dependență cu evoluția acestor luni.
Așa s-ar putea contura imaginea unor riscuri pe termen scurt peste nivelul celor percepute de piață.
Indicele german DAX a pierdut doar 2.6% din vârf până la închiderea de miercuri, deși înregistrase în timpul ședinței un minim la distanță de 3,4% de vârf.
Situația actuală poate aduce, în funcție de orizontul de timp și profilul de risc acceptat, și oportunități.
Politica monetară se păstrează în zona foarte stimulativă, ceea ce înseamnă, vânt în pânzele investitorilor, câtă vreme nu se adună alte surse de risc sever, mai ales în condițiile în care inflația depășește remunerarea prin depozite.
Europa este în urmă
Potrivit lui Jeremy Siegel, profesor la Wharton, SUA, recunoscut pentru abordarea sa foarte favorabilă acțiunilor, deși în SUA o creștere a dobânzilor în decembrie ar putea aduce o lovitură pieței bursiere, el însuși păstrează portofoliul având în vedere lipsa unor plasamente alternative atractive.
Nivelul relativ ridicat al evaluărilor din piețe și așteptările de întărire a politicii monetare în SUA pot pune presiune pe apetitul investitorilor instituționali pentru acțiuni. Aceasta – în timp ce Europa este în urmă, iar randamentele în Germania la titlurile de stat pe 10 ani sunt în continuare negative.
Retailul, însă, care a surprins prin gradul înalt de participare la piață anul acesta, ar putea relua activitatea. Numele alese ar putea fi, din nou, din sectorul autovehiculelor electrice, însă inclusiv firme recent listate, pe lângă potențialul de a reactiva apetitul pentru ”meme stocks”, de urmărit în perioada de iarnă. Pe lângă titluri deja istorice precum Gamestop, este probabil că vor fi căutați noi candidați la ”gloria” unor forumuri Reddit, cu efect în valoarea de piață.
În sectoarele „tradiționale”, titlurile din comerțul european, alături de cele din zona de vacanțe și călătorii, afectate temporar de restricții, ar putea stârni interesul piețelor pe un orizont mediu, o dată cu depășirea fazei acute și dorința de revenire la socializare și descoperirea unor noi locuri, sau pur și simplu evadarea din granițele prea cunoscute ale propriei locuințe.