Cărbunele, care produce cele mai multe gaze cu efect de seră, va urmări îndeaproape petrolul ca primă sursă de energie la nivel mondial în următorii cinci ani şi ar urma să ajungă pe primul loc în zece ani, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE), într-un raport făcut public marţi, transmite France Presse.
“Datorită resurselor abundente şi unei cereri tot mai mari de electricitate pe pieţele emergente, cărbunele a reprezentat aproape jumătate din creşterea cererii mondiale de energie în primul deceniu al secolului 21”, subliniază organizaţia energetică a ţărilor dezvoltate. Noii mari consumatori de combustibili fosili, India şi în special China, explică în mare parte acest fenomen, însă nici măcar Europa nu reuşeşte, potrivit AIE, să renunţe la cărbune, în ciuda îngrijorărilor privind mediul.
Şi România se află într-o situaţie similară, mai ales că Hidroelectrica va produce în acest an, din cauza secetei, abia 12 TWh faţă de 17,6 TWh, cantitate de energie care era produsă într-un an mediu hidrologic. Potrivit datelor INS, anul trecut, din producția totală de energie, de 63.252 GWh (dintre care import 1.036 GWh), energia hidroelectrică a însumat 14,946 GWh, cea eoliană 1.387 GWh, iar cea termoelectrică (furnizate de cărbune, hidrocarburi lichide și gazoase și alți combustibili), 45.883 GWh. Producția din cărbune s-a ridicat la 24,751 GWh, fiind principala sursă de energie electrică a țării.
Mai multe detalii despre centrale pe cărbune şi investiţiile în noi capacităţi de producţie din surse regenerabile puteţi citi în suplimentul “Energia Viitorului”, care este distribuit gratuit, în perioada 17-23 decembrie, cu revista Capital.Şi astăzi în jurul orei 13, starea SEN în timp real confirma datele de mai sus. Aproape 40% din producţie provenea din centralele care funcţionează pe cărbune.
"Cărbunele este China – China este cărbunele"
AIE analizează în studiul său evoluţia pieţei de cărbune în următorii cinci ani. Concluzia: în 2017, consumul de cărbune ar urma să reprezinte 4,32 miliarde de tone echivalate în petrol, aproape de cele 4,4 miliarde de tone de ‘aur negru’.“Cota cărbunelui în pachetul energetic mondial continuă să crească în fiecare an, iar dacă nu va fi făcută nicio schimbare a politicilor actuale, cărbunele va depăşi petrolul în următorul deceniu”, atrage atenţia şefa organizaţiei cu sediul la Paris, Maria van der Hoeven.
Aşa cum precizează AIE, “cărbunele este China – China este cărbunele”. Numai gigantul asiatic, care a inaugurat numeroase centrale electrice pe cărbune, a acoperit anul trecut 46,2% din consumul mondial.
Pragul de 50% ar urma să fie atins în 2014, ceea ce înseamnă că Beijingul va consuma la acel moment în fiecare an mai mult cărbune decât toate celelalte state la un loc. Însă AIE, organizaţie legată de OCDE, ‘se aşteaptă ca această cerere de cărbune să crească în toate regiunile lumii’, cu excepţia notabilă a SUA, unde îmbulzeala asupra gazului de şist se traduce printr-o prăbuşire a preţului la gaze care a scăzut competitivitatea cărbunelui.
Sursa: Agerpres