Deşi companiile petroliere din România au scumpit în 2013 carburanţii, reflectarea creşterii consistente a preţului petrolului în preţurile carburanţilor a fost temperată de întărirea leului faţă de dolarul american, moneda la care se raportează preţul barilului de petrol, potrivit unui comunicat transmis, joi, de companie.
‘Este important însă de reţinut că leul a crescut faţă de dolarul american cu 4,2% în ianuarie, iar în februarie a intrat pe un trend de depreciere, scăzând până la jumătatea lunii cu aproximativ 1,9% comparativ cu dolarul. Dacă tendinţa din această lună se va menţine, va susţine scumpirea carburanţilor în continuare, în condiţiile în care preţul petrolului va rămâne ridicat’, a declarat directorul general al Noble Securities, sucursala România, Victor Safta.
De la începutul anului 2013, moneda naţională a crescut cu circa 2,3% comparativ cu cea americană. Preţul petrolului a fost volatil în 2012, dar media a fost apropiată de cea din 2011, respectiv aproximativ 111-112 dolari/baril pentru petrolul Brent, potrivit sursei citate. Preţul petrolului a scăzut uşor, miercuri, după ce agenţia de statistică în domeniul energiei a guvernului american a anunţat că producţia de ţiţei a SUA a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani. Preţul petrolului Brent se menţine însă în intervalul superior al ultimelor nouă luni.
‘Conform datelor existente la începutul lui 2013, cel mai probabil ar fi ca preţul petrolului să rămână volatil în acest an, păstrând însă aproximativ acelaşi interval de variaţie ca în 2012, precum şi o medie destul de apropiată de cea din anul precedent. Petrolul este însă o marfă cu caracteristici unice, între care faptul că o mare parte din producţie provine din zone sensibile ale globului, lucru ce pune întotdeauna sub semnul întrebării orice estimare. În acelaşi timp, să nu uităm că veştile bune privind economiile importante ale lumii au o serie de efecte pozitive, dar, ca majoritatea lucrurilor, au şi o parte mai puţin plăcută pentru unii, în sensul că, stimulând cererea, aduc adesea cu sine creşteri ale preţului petrolului, care, dacă sunt exagerate, pot avea consecinţe economice globale negative; desigur că preţul poate fi temperat prin creşterea ofertei (producţiei) de petrol, dar deciziile ţărilor producătoare nu sunt niciodată simple în acest sens’, a explicat Victor Safta.
Preţul petrolului Brent, relevant pentru Europa, a intrat pe un trend ascendent la începutul anului 2013, înregistrând o creştere de circa 6% de la 1 ianuarie şi până la finele primei jumătăţi a lunii februarie (14 februarie, ora 12.00), pe fondul unui cumul de factori economici şi geopolitici. Astfel, China a anunţat o serie de rezultate economice pozitive, precum şi importuri de petrol în creştere considerabilă. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi-a modificat, recent, în sens pozitiv, estimările privind cantitatea de petrol pe care va trebui s-o livreze pieţei în 2013, apreciind că cererea va fi mai mare decât estimase anterior, potrivit analizei Noble Securities.
‘Semnalele economice care indică un potenţial de creştere pe viitor a cererii globale de petrol au constituit însă doar una dintre componentele care au susţinut preţul petrolului. Teama că tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea duce la destabilizarea regiunii, cu diferite alte consecinţe în perturbarea livrărilor de petrol rămâne, la rândul său, o componentă importantă ce influenţează preţului acestuia în sensul creşterii sale’, a afirmat Victor Safta.
Noble Securities este membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.
SURSA: Agerpres