De la 1 iulie redevine obligatriu cardul de sănătate. Serviciile acordate în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatoriul clinic de specialitate pot fi accesate fără utilizarea cardului de sănătate până în 30 septembrie.
Într-o Hotărâre de Guvern adoptată în acest sens, sunt explicate o serie de alte măsuri aplicabile până la 30 septembrie, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului. Astfel, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră. În plus, consultaţiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere. În urma consultaţiilor acordate la distanţă medicul de familie sau medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică. Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile.
S-a prelungit până la 30 septembrie termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată: biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive – ce se depun / se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive; deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigaţiei PET-CT.
Decizia privind reintroducerea validarii serviciilor medicale cu cardul naţional de sănătate a fost luată pentru că este necesar să existe o evidenţă mai clară a serviciilor acordate.