Cardurile de transport în comun emise de RATB vor putea fi reîncărcate începând cu luna noiembrie de la bancomate speciale instalate de BCR până la sfârşitul anului urmând a fi disponibile 40 ATM -uri în zone cu trafic ridicat. Comisionul este zero.
Bancomatele la care vor putea fi reîncărcate cardurile RATB au integrată tehnologia contactless care permite efectuarea operaţiunii doar prin simpla apropiere a cardului de un spaţiu special aflat sub ecranul ATM-ului.
350 de bancomate speciale în următorii trei ani
Astfel, până la sfârşitul anului 2009, BCR va instala 40 de astfel de ATM-uri în zone cu trafic ridicat urmând ca până în anul 2012 să existe 350 de astfel de bancomate care să permită reîncărcarea cardurilor de transport.
„Există oraşe în care se pot folosi ATM-urile pentru reîncărcarea cardurilor folosite de transportul în comun şi oraşe care pot face acest lucru la POS-uri. Bucureştiul este primul care oferă toate variantele”, a declarat, joi, Gheorghe Aron, directorul general al RATB.
Potrivit lui Aron, RATB a emis până în prezent peste 800.000 de carduri pentru transportul în comun care înlocuiesc biletele şi abonamentele de hârtie, din care aproximativ 300.000 sunt reîncărcate permanent.
„Reîncărcarea acestor carduri se făcea până acum doar la chioşcurile de abonamente ale RATB. În urma parteneriatului cu Banca Comercială Română, bucureştenii vor avea la dispoziţie şi bancomatele BCR pentru a pune bani pe cardurile de transport în comun. Reîncarcarea cardurilor de transport la ATM se poate face cu orice card de debit sau de credit indiferent de banca emitentă cu comision zero”, a mai spus Gheorghe Aron.
Pe de altă parte, există totuşi un comision, iar acesta va fi plătit de RATB către BCR pentru fiecare tranzacţie efectuată prin acest sistem.
„RATB va plăti un comision de 1,5% pentru fiecare tranzacţie efectuată prin bancomatele BCR scopul acestor cheltuieli din bugetul companiei fiind îmbunătăţirea serviciilor prestate către populaţie”, a declarat pentru capital.ro directorul RATB, Gheorghe Aron.
Operaţiunea durează 15 secunde
La rândul său, Martin Skopek, vicepreşedintele retail BCR, a declarat că operaţiunea de reîncărcarea a cardului de transport în comun la bancomatele BCR durează 15 secunde.
Potrivit reprezentanţilor RATB, bucureştenii au posibilitatea de a reîncărca aceste carduri de transport şi on-line pe site-ul https://online.ratb.ro, momentan acest serviciu fiind valabil pentru abonamentele urbane generale ale RATB, pentru abonamentele lunare Metrorex şi pentru portofelele electronice existente pe cardurile de transport care nu beneficiază de reduceri. Operaţiunea de încărcare este gratuită fără a fi perceput comision clientului, pe pagina web putând fi utilizate toate cardurile VISA şi MasterCard emise de orice bancă din lume.