Facebook a dat publicităţii lista oficială a celor mai apreciate jocuri sociale prezente pe reţeaua de socializare.
Lista a fost întocmită prin cuantificarea "rating-urilor" oferite de către utilizatori şi stabilirea măsurii în care utilizatorii au interacţionat cu jocurile respective.
1. SongPop este o aplicaţie prin care utilizatorii sunt invitaţi să recunoască piese muzicale şi să-şi compare scorul cu cele înregistrate de prieteni.
2. Dragon City este un joc în care utilizatorii cresc dragoni şi îi îngrijesc, pentru a se angaja în lupte cu prietenii care accesează şi ei aplicaţia.
3. Bike Race este o cursă cu bicicleta, "asezonată" cu numeroase provocări.
4.Subway Surfers este un joc de tip întrecere, în care utilizatorii traversează căi ferate, trenuri şi tuneluri pentru a strânge comori.
5. Angry Birds Friends este un joc ce nu mai necesită prezentare, şi care se orientează tot mai mult spre interacţiunea cu prietenii care sunt şi ei angajaţi în jocul produs de Rovio.
6. Farmville 2 se află încă în clasamentul celor mai populare jocuri de pe Facebook, deşi reţeaua de socializare a renunţat la contractul de exclusivitate pe care îl avea cu Zynga.
7.Scramble with Friends este clasicul joc de cuvinte Scrabble, adus în online, pe Facebook.
8. Clash of Clans este un joc ce le propune utilizatorilor să-şi realizeze propriile personaje şi să se alăture unui clan, pentru a cărui supremaţie să lupte cu rivalii.
9. Marvel: Avengers Alliance este "clasicul" joc în care personajul ales de utilizator se luptă cu "băieţii răi"
10. Draw Something e simplu şi se joacă în doi. Unul dintre utilizatori desenează ceva, iar celălalt ghiceşte, acumulând puncte.