Numărul românilor care cumpără din mediul virtual și optează pentru modalitățile de plată online cu cardul, fie de pe desktop sau de pe telefoane smart, este în continuă ascensiune, la fel și sumele achitate de clienții magazinelor online. Conform datelor NETOPIA mobilPay, suma medie procesată online cu cardul de pe PC-uri și laptop-uri a crescut cu 20% în 2014, de la 150 lei anul trecut la 180 lei în prezent, în timp ce valoarea tranzacției medii procesate de NETOPIA de pe smartphone-uri și tablete a crescut cu 5% în 2014 față de 2013.
„Comerțul electronic din România este deja o piață matură, cu jucători puternici, competitivi și cu clienți din ce în ce mai sofisticați. Acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne motiveze și pe noi, procesatorii, în a asigura în continuare o platformă facilă și sigură de tranzacționare pentru cumpărători și comercianți”, declară Antonio Eram, CEO și fondator NETOPIA mobilPay.
Cele mai cumpărate produse și servicii online de anul acesta, achitate online cu cardul de pe desktop-uri și laptop-uri sunt, în ordine, facturile la utilități, biletele de avion și produsele IT&C, în timp ce plățile de pe smartphone și tablete se îndreaptă către jocuri online, fashion, beauty și gadget-uri.
Referitor la obiceiul și intervalul de cumpărare, datele NETOPIA mobilPay arată că majoritatea românilor cumpără online în timpul săptămânii, de la birou. Mai mult, cifrele arată nu numai că oamenii tind să cumpere de la birou, în intervalul orar 9:00-17:00, dar și că cheltuie, în medie, de două ori mai mult și mai scump decât de acasă. Conform reprezentanților companiei, media tranzacțiilor procesate în intervalul orar 9:00-17:00 este cu circa 40% mai mare decât media pe orele 18:00-22:00.