Dacă la început lista cu simptomele specifice infectării cu Covid-19 era clară pentru toată lumea, pe zi ce trece specialiștii descoperă noi simptome care sunt asociate infecției cu noul coronavirus.
Specialiștii au descoperit un nou simptom neobișnuit care este asociat infecției cu Covid-19. Cele mai recente studii despre coronavirus vorbesc despre posibiltatea transmiterii virusului de către copii și adolescenți. Cercetătorii din SUA au găsit la copiii cu vârste sub 5 ani o cantitate de virus de 10 până la 100 de ori mai mare decât la adulți în căile respiratorii superioare. Cercetarea, publicată în revista de pediatrie JAMA Pediatrics din Statele Unite, a vizat analizarea a 145 de probe colectate, în perioada martie- aprilie, de la pacienții cu simptome moderate, la o săptămână de la apariția acestora. 46 dintre acestea erau de la copii sub 5 ani, 51 de la copii cu vârsta între 5 și 17 ani și 48 erau adulți între 18 și 65 de ani. Cercetătorii menționați nu au studiat însă transmisibilitatea virusului.
Cu toate acestea, nu absența mirosului sau a gustului este simptomul cel mai neobișnuit al noului coronavirus, nici apariția unor pete cutanate. Medicii avertizează că sughițul persistent ar putea fi un nou simptom Covid-19. Acest lucru s-a aflat după ce un bărbat din SUA, care s-a dovedit pozitiv pentru Covid-19, a avut un sughiț persistent, deși nu a avut alte semne ale bolii, potrivit NZ Herald.
University of California San Francisco (SUA) a publicat un articol intitulat „Noi am crezut că era doar un virus respirator. Ne-am înşelat”, care arată cum au evoluat informaţiile despre infecţia cu SARS – CoV – 2. La început, s-a crezut că trei sunt simptomele cele mai frecvente: febră, tuse şi respiraţie scurtă.
Ulterior însă, pe listă s-a mai adăugat pierderea mirosului şi a gustului. A urmat greaţa şi diaree, durerile de cap, erupţiile cutanate, umflăturile şi infarctele au completat lista, în timp ce alte persoane infectate nu aveau simptome.
O analiză făcută de Russell Viner de la University College London arată că tinerii și copiii au jucat un rol mult mai mic decât adulții în răspândirea virusului în populație, lucru confirmat și de un studiu al Comitetului australian pentru protecția sănătății (AHPPC). Potrivit acestei cercetări, adolescenții și copiii cu vârste sub 20 de ani au cu 56% mai puține șanse decât adulții să se infecteze atunci când intră în contact cu o persoană bolnavă. Coordonatorul studiului, dr. Taylor Heald-Sargent, susține că aceste descoperiri vor ajuta la stabilirea unor noi reguli în școli și grădinițe, cum ar fi o atenție sporită la lipsa spațiului personal, igiena copiilor, modul lor de joacă sau ștergerea ochilor și a nasului. Prevenirea răspândirii va fi dificilă însă este important ca acest lucru să aibă loc, conform romania.europalibera.org