Nu este „posibil“ să se mărească taxele, ci este iminent. Şi nu e nevoie să alegem ce taxă să mărim, fiindcă va trebui să le mărim pe amândouă.

Dacă România ar fi o firmă privată, Băsescu ar fi CEO, Boc – COO şi Pogea – CFO. Noi, oamenii nor­mali, ne-am constitui în clienţi şi, în acelaşi timp, în mici acţionari ai co­m­paniei, martori neputincioşi ai deciziilor executivilor sau consiliului de administraţie. Tocmai am aflat, de curând, că nu vom primi dividende anul acesta şi că sunt slabe speranţe să putem primi ceva la anul. Ne-am împăcat cu situaţia şi ne-am gândit că „noi să fim sănătoşi“… Am o veste proastă pentru micii acţionari: în 2010, va trebui să venim cu bani de-acasă!

În ultima vreme, s-au tot auzit voci ca­re avertizau asupra „eventualităţii“ măririi unor impozite. Presa a semna­lat, de asemenea, faptul că mărirea taxe­lor ar fi una dintre condiţiile secrete a­­gre­ate de Guvern cu FMI. Dezbaterile la modă – pur teoretice, chipurile – se învârt în jurul dilemei de a stabili mărirea cărei taxe e mai periculoasă: TVA sau cota uni­că? Îmi permit să corectez aici retorica ma­­nagementului „România SA“. Nu este „po­­sibil“ să se măreasca taxele, ci iminent. Şi nu e nevoie să alegem ce taxă să mărim, fiindcă va trebui să le mărim pe amândouă.

Criza economică a lovit întreaga economie a ţării. Conducătorii firmelor private au făcut ce-au putut ca să reziste noilor condiţii. Au dat afară oameni, au redus cheltuieli, au încercat să devină mai eficienţi. Peste efectele crizei, mediul de afaceri a trebuit să se confrunte şi cu nou apărutul impozit forfetar al domnului Pogea, una dintre cele mai nepotrivite iniţiative legislative din istoria postdecembristă a ţării noastre. În consecinţă, toate efectele acestor măsuri s-au simţit în activitatea României. Au scăzut încasările de TVA, cele din impozitele pe salarii, CAS şi profit. În paralel, a crescut rapid economia subterană neplătitoare de taxe, care parazitează pe toţi cei care muncesc şi trăiesc cinstit. Şi tot asa, a scăzut şi gradul de colectare a impozitelor, fiindcă plata datoriilor către stat nu (mai) este o prioritate la noi. În acelaşi timp, cheltuielile cu salarii, pensii şi numărul salariaţilor de la Stat a crescut într-un ritm ameţitor. Pe scurt, „România SA“ încasează din ce în ce mai puţini bani, vinde pe datorie, se împrumută cu dobânzi enorme şi, concomitent, îşi ţine managerii în puf, le măreşte salariile şi le dă fiecăruia dreptul la secretară, şofer şi maşină.

Ce ne aşteaptă la anul? Nevoia acută de a tăia cheltuielile de la stat va împuţina numărul de angajaţi. Baza de impozitare va scădea, iar Statul va avea nevoie de bani mulţi şi repede. Aşa că guvernanţii vor creşte taxele. Iar primul impozit ce va fi crescut va fi TVA, fiindcă este cel mai uşor de colectat. Aceasta este matematica simplă a economiei. Politica struţului, de a băga capul într-o gaură din pământul dezbaterilor politice sterile, nu ne salvează. Oricine va ocupa poziţiile de conducere ale României la anul, situaţia rămâne neschimbată. Cu sau fără Băsescu în poziţia de CEO. Doamnelor şi domnilor, „the shit has hit the fan“. Vă las dumneavoastră plăcerea traducerii.