MasterCard a anunţat un parteneriat cu Federația Franceza de Tenis (FTF – French Tennis Federation), prin care acesta devine cardul oficial de plată la turneul de la Roland Garos unul dintre cele patru turnee de Grand Slam.
Parteneriatul marchează startul unei colaborări pe cinci ani dintre MasterCard şi FTF, care pune în valoare expertiza MasterCard în tehnologie şi plăţi, cu abilităţile FTF de organizare, coordonare şi promovare a tenisului în Franţa şi în toată lumea.
„Aceasta este o ocazie excelentă de a consolida parteneriatul nostru cu Rolland-Garros şi French Open. Este unul dintre evenimentele majore ale anului, ceea ce demonstrează expertiza MasterCard în sponsorizări sportive, precum şi ambiţia companiei de a pune la dispoziţia clienţilor, care sunt fani ai competiţiei, experienţe de nepreţuit”, explică Alfredo Gangotena, Chief Marketing Officer, în cadrul MasterCard. „Prin intermediul acestui eveniment, vom oferi posesorilor de carduri MasterCard posibilitatea să redescopere şi să se bucure de Paris, unul dintre oraşele MasterCard Priceless, alături de parteneri de renume, în locuri şi instituţii alese special pentru această ocazie.”
Prin programul
Sponsorizările MasterCard acoperă o arie largă de evenimente sportive, cum ar fi Liga Campionilor, şi parteneriate cu artişti ca Beyonce sau Justin Timberlake. Fanii Roland-Garros, posesori de carduri MasterCard, vor avea acces la avantaje excepţionale – acces la petreceri, locuri premium în timpul competiţiilor, oferte speciale, acces în culise şi numeroase alte exprienţe de nepreţuit.
„Ne bucurăm să începem colaborarea cu MasterCard, unul dintre cele mai prestigioase brand-uri din lume”, a declarat Michel Grach, Media and Sponsoring Director la FTF, „Implicarea MasterCard va contribui la succesul acestui sezon al Roland-Garros, ca şi al celor viitoare. Sperăm că milioanele de fani şi posesori de carduri se vor bucura de cât mai multe experienţe de nepreţuit.”
Priceless Paris, cea mai recentă lansare din seria Oraşe Priceless, MasterCard va oferi acces privilegiat în cele mai bune locuri din Paris, în timpul French Open. În plus, va introduce o colecţie de oferte exclusive şi experienţe create special pentru parizieni şi pentru vizitatori, în parteneriat cu cele mai importante teatre, muzee, restaurante şi magazine din oraş. Printre acestea sunt: Opera Garnier, Grand Palais, teatrul Châtelet şi Disneyland Paris.