Care este cea mai dorită vacanță

Cum arată cea mai dorită vacanță în 2017? În contextul în care primăvara este sezonul de vârf pentru city break-uri iar, odată cu apropierea verii, aprilie este luna în care cele mai multe persoane încep să planifice în mod obișnuit vacanța de vară, iată câteva asmănunte despre ceea ce își doresc turiștii români.

Specialiștii motorului de căutare a ofertelor de călătorie momondo au întrebat 23.149 de persoane din 23 de țări diferite despre obiceiurile lor de călătorie și, analizând mai mult de 400 de milioane de căutări făcute pe site-ul companiei, poate să dezvăluie astfel cum arată cea mai dorită vacanță în 2017. Suntem tentați să credem că vacanța ideală înseamnă să călătorim cu cei mai buni prieteni, să ne cazăm în casa unui localnic și să facem cumpărături. Lucrurile nu stau chiar așa.

„Chestionând persoane din întreaga lume, am descoperit câteva date interesante despre vacanța pe care majoritatea oamenilor o caută. La nivel global, de exemplu, 66% preferă să călătorească cu partenerul de viață, în timp ce doar 43% ar prefera să își petreacă vacanța cu prietenii”, spune Mircea Giurcă, purtător de cuvânt momondo România. El continuă: „În plus, nu ne putem sătura de paturi proaspăt făcute și perne pufoase pentru că 57% dintre călători aleg hotelul în detrimentul oricărui alt tip de cazare”.

De asemenea, oamenii preferă să împărtășească amintirile de vacanță și descoperirile pe care le adună în timp ce explorează o destinație. Mai mult de un sfert dintre noi postăm fotografii din vacanță în social media în timp ce suntem plecați – dar nu va fi o fotografie care să cuprindă cumpărăturile de vacanță. Când vine vorba de economisit bani, momondo a aflat că 35% dintre noi preferă să renunțe la a face cumpărături pe durata vacanței, în timp ce, din fericire, doar 17% sunt dispuși să renunțe la vizitat și descoperit locuri.

Rezervăm zborul cu 69 de zile în avans
Se spune că planificarea este pe jumătate distracție și se pare că această vorbă care se potrivește foarte bine călătorilor din întreaga lume. Conform analizei datelor de căutare ale momondo, majoritatea dintre noi ne rezervăm zborurile cu 69 de zile înainte, iar prețul este factorul decisiv în alegerea biletelor de avion.
Același lucru este valabil și în cazul alegerii hotelului, din moment ce 55% dintre noi au menționat prețul ca fiind cel mai important criteriu. Când vine vorba de cazare, facem rezervare la hoteluri din țară doar cu 22 de zile înainte de călătorie, în timp ce hotelurile din străinătate sunt rezervate cu 44 de zile în avans. Se pare că diferența de timp dintre rezervarea zborului și cea a hotelului îi revine căutării unui hotel potrivit; 33% consideră că recenziile utilizatorilor au prioritate maximă atunci când aleg hotelul, iar pentru 42% numărul de stele ale hotelului este un criteriu important.

Londra rămâne destinația de suflet, dar crește interesul pentru Marrakech

Dincolo de statisticile globale, momondo a analizat, de asemenea, și care este cea mai căutată destinație în rândul românilor. Iar vacanța cea mai căutată în 2017 ne cheamă către o destinație exotică pe continentul african.

„Londra rămâne cea mai căutată destinație printre români, fiind una dintre marile capitale pe care numeroși conaționali o aleg pentru a studia și lucra, dincolo de a petrece vacanța, iar această familiaritate o transformă cu atât mai mult într-o destinație de călătorie binevenită în orice moment din an. Cu toate acestea, 2017 face loc unei destinații la un continent depărtare: Marrakech. Cu o creștere de 346% în căutările efectuate anul acesta comparativ cu 2016, orașul din inima Marocului pare să fi trezit interesul mai multor români. Marrakech este, fără doar și poate, o destinație pe care puțini dintre noi ar putea rezista să n-o descopere”, declară Mircea Giurcă.

Statistici de călătorie despre cea mai dorită vacanță pentru români

Aproximativ 1000 de români s-au aflat printre cei 23.149 de persoane pe care momondo i-a chestionat cu privire la obiceiurile lor de călătorie. Mai jos sunt enumerate insighturi cu privire la cea mai dorită vacanță printre români.

·    Partenerul de viață este companionul de călătorie preferat pentru 73% dintre români
·    27% dintre români preferă să cheltuie banii pe călătorii
·    62% preferă să se cazeze la hotel pe durata vacanței
·    Prețul este factorul determinant pentru mai mult de jumătate dintre români atunci când vine vorba de rezervarea zborului (50%) și de alegerea hotelului (54%)
·    Pentru 44% dintre români numărul de stele influențează în mare și foarte mare măsură alegerea cazării pentru vacanță
·    Durata medie de vacanță este de 3 zile
·    Hotelurile din țară sunt rezervate cu 21 de zile înainte, în timp ce hotelurile din străinătate sunt rezervate cu 60 de zile înainte de sosire
·    52% dintre români postează fotografii din vacanță în social media
·    Pentru români, cazarea este partea la care majoritatea preferă să facă economii atunci când vine vorba de vacanță (42%), în timp ce mai puțini sunt dispuși să economisească bani la vizite turistice și excursii (26%);
(Aceste statistici au fost obținute din peste 400 de milioane de căutări efectuate pe site-urile momondo între 1 ianuarie 2016 și 5 martie 2017 și pe baza studiului global momondo despre călătorii, care în 2017 acoperă obiceiurile de călătorie ale 23.149 de persoane, inclusiv aproximativ 1000 de români).