Grupul elveţian UBS şi-a păstrat şi anul trecut titlul de cea mai mare bancă privată din lume, potrivit unui studiu publicat luni de firma britanică Scorpio Partnership, potrivit Agerpres.
UBS gestionează active de 2.060 miliarde de dolari şi este urmată în clasament de instituţiile financiare americane Bank of America, Morgan Stanley şi Wells Fargo.
Pe locul şase s-a situat banca elveţiană Credit Suisse, care a fost întrecută de grupul canadian Royal Bank of Canada.
Cel mai mare câştigător în topul celor mai mari bănci private din lume a fost China Merchants Bank, care a urcat cinci poziţii, ajungând pe locul 15. De asemenea, a intrat în clasament şi Bank of China, pe locul 24.
Conform datelor Scorpio, cele mai mari 25 bănci private din lume au gestionat 13.300 miliarde de dolari pentru clienţii cu active de cel puţin un milion de dolari, reprezentând 63,2% din piaţă.
În 2016, Deutsche Bank a ieşit din topul celor mai mari 15 bănci private din lume. Activele pe segmentul private banking de la Deutsche Bank au scăzut cu 28%, la 227 miliarde de dolari, la sfârşitul lui 2016, astfel încât banca s-a situat doar pe locul 16 în topul celor mai mari 25 de bănci private din lume realizat de Scorpio.