Se spune că udatul grădinii este o artă. Cunoașterea celui mai bun moment al zilei pentru a uda plantele și anumite trucuri eficiente vor face plantele mai fericite și mai frumoase. Chiar dacă locuiți într-o regiune ploioasă, este necesar să udați plantele din grădină cel puțin o dată la două săptămâni.
În fiecare vară vor fi intervale de zile uscate și călduroase între cele cu umiditate mare, așa că ar fi bine să irigați mai mult plantele pentru le ajuta să crească și să înflorească. Iată tot ce trebuie să știți despre cum și mai ales când ar trebui udate plantele.
Când este cel mai bun moment pentru udarea plantelor
Cel mai bun moment pentru a uda plantele din grădină este dimineața, când temperaturile sunt, de obicei, mai scăzute. Asta le oferă timpul necesar pentru a absoarbi apa, astfel încât să poată trece cât mai bine printr-o zi toridă și să-și ia apa necesară din pământ.
Un alt moment bun este după-amiaza târziu sau seara. Încercați să nu udați plantele niciodată noaptea! O astfel de operațiune nu este ideală, deoarece frunzele plantelor nu se pot usca la fel de repede ca în alte momente ale zilei, iar frunzele umede sunt mai susceptibile la dăunători.
O plantă ofilită înseamnă o plantă stresată, care are nevoie de ajutor imediat
La fel de important de reținut este faptul că trebuie să udați plantele în momentul în care observați că par ofilite. O plantă ofilită înseamnă o plantă stresată, care are nevoie de ajutor imediat.
Încercați să le udați cât mai bine, dar păstrați frunzele uscate cât mai mult posibil. Și încercați să nu mai lăsați plantele să ajungă din nou să se ofilească. Ofilirea repetată poate afecta plantele, făcându-le mai puțin capabile să facă față altor provocări, cum ar fi căldura mare și dăunătorii.
De câtă apă au nevoie plantele
Regula de bază pentru o grădină de legume de 2,5 cm de apă pe săptămână. Adică aproximativ 200 de litri de apă pentru fiecare 100 de metri pătrați de grădină.
Puteți urmări precipitațiile instalând un pluviometru sau verificând informațiile meteo locale, pentru a vedea dacă Mama Natură a asigurat cantitatea de apă săptămânală.
Sau puteți folosi metoda clasică: băgați degetul în pământ și dacă acesta se simte uscat la doi centimetri sub suprafață, atunci grădina trebuie udată.
Plantele noi au nevoie de mai multă apă
Plantele pe care le-ați pus recent în grădină sau în ghivece vor avea nevoie de o udare mai frecventă decât plantele mature. Plantele noi au nevoie de timp pentru a prinde mai multe rădăcini care pot absorbi apă dintr-un volum mai mare de sol. Fie că este vorba de o plantă perenă sau un arbust, dacă este în pământ de mai puțin de un an, va avea nevoie de o irigare regulată.
În plus, în cazul plantelor la ghiveci, apa funcționează și ca un îngrășământ: plantele bine irigate prezină o creștere luxuriantă. În timpul verii este bine să le udați o dată dimineața, înainte ca soarele să înceapă să bată, și o dată seara.
Multe boli comune fungice și bacteriene ale plantelor se răspândesc mai ușor în condiții umede. Puteți să țineți departe deăunătorii menținând frunzele cât mai uscate posibil atunci când le udați. De preferat să folosiți un furtun sau o stropitoare. Atenție însă: nu stropiți niciodată plantele de sus!