Deși până acum se știa că cele mai frecvente simptome ale infectării cu Covid-19 sunt oboseala, tusea, durerea în gât și durerile de cap, există un alt simptom foarte răspândit, pe care l-au raportat cei care s-au vaccinat.
Potrivit datelor adunate de aplicația ZOE Health Study din Marea Britanie, diareea a devenit un simptom comun al Covid-19 în cazul persoanelor care s-au vaccinat, potrivit The Independent.
Datele arată că a existat o creștere a numărului de persoane care au raportat acest simptom încă din luna ianuarie, când a circulat varianta Omicron.
Diareea apare în prima zi de infecție și se agravează pe parcursul săptămânii
Experții cred că diareea poate fi un simptom timpuriu al virusului, care poate să apară din prima zi de infecție și se agravează pe parcursul săptămânii.
„De obicei, durează în medie două până la trei zile, dar poate dura și până și șapte zile la unii adulți”, susține echipa ZOE.
Datele indică însă că acest simptom a devenit mai puțin răspândit cu fiecare variantă a Covid-19.
Unul din cinci oameni a avut acest simptom în timpul infectării cu Omicron și Delta
Aproape o treime dintre adulții cu vârsta de peste 35 de ani au spus că au avut diaree în timpul valului Alpha, în timp ce doar unul din cinci a avut această problemă în timpul infectării cu variantele Omicron și Delta.
Persoanele care au experimentat diaree în timpul ultimelor două valuri fuseseră vaccinate complet sau primiseră și vaccinul de rapel.
Simptomele Covid s-au modificat în ultimii doi ani
Simptomele Covid s-au modificat în ultimii doi ani. De la debutul pandemiei și până în prezent au existat mai multe schimbări, astfel încât pentru unele persoane este dificil de pus un diagnostic.
Cele mai noi simptome au fost evidențiate de un studiu efectuat în Marea Britanie. Cercetătorii au analizat 17.500 de persoane care au fost infectate cu noul coronavirus, iar febra nu mai esete unul dintre principalele simptome.
Simptome respiratorii mai frecvente, inclusiv tuse uscată sau dificultăți de respirație
Rezultatele studiului arată că durerea în gât a fost primul simptom observat. Aceasta a fost urmată de dureri de cap, nas înfundat, dar și tuse, în anumite cazuri.
În cele mai multe cazuri, pacienții care au simptome gastrointestinale vor prezenta și simptome respiratorii mai frecvente, inclusiv tuse uscată sau dificultăți de respirație.
Cele mai noi subvariante Omicron, BA5 și BA4, au apărut pentru prima dată iarna trecută, în Africa de Sud unde au dus la o recrudescență a numărului de cazuri.
Cele două subvarainte s-au dovedit nu doar extrem de contagioase, dar au și o abilitate ieșită din comun de a se sustrage anticorpilor de protectie din vaccinare sau din infecții anterioare.
Acum, BA.5 a depășit subvariantele Omicron, devenind astfel subvarianta dominantă a COVID-19 în mai multe țări.