Real Madrid este lider în clasamentul cluburilor cu cele mai mari venituri pentru sezonul 2010-2011, cu 479,5 milioane de euro, urmat de FC Barcelona (450,7 milioane) şi Manchester United (367 milioane), conform unui raport dat publicităţii joi de firma de audit Deloitte.
Real este vicecampioana Spaniei, iar Barca e campioana acestei ţări şi câştigătoarea ultimei ediţii a Ligii Campionilor, unde a învins-o în finală pe Manchester United. Pe următoarele locuri în clasamentul celor mai bogate cluburi se află Bayern Munchen (321,4 milioane de euro), Arsenal (251,1) şi Chelsea (249,8 ).
Potrivit raportului, veniturile celor mai mari 20 de cluburi din Europa au înregistrat din nou o creştere în sezonul trecut, în ciuda crizei economice. În sezonul 2009-2010, Real a avut venituri de 438,6 milioane, Barca de 398,1 milioane, iar United de 349,8 milioane.
Principalele 20 de cluburi au generat împreună venituri de 4,4 miliarde de euro, mai mult de un sfert din veniturile înregistrate de fotbalul european în ansamblul său.
Spania a fost una dintre ţările cele mai lovite de criza euro, dar Real Madrid şi Barcelona sunt branduri puternice la nivel global şi produse de mare succes la export pentru economia spaniolă, a declarat un analist pentru Reuters.
Real şi Barca sunt mai puternice decât celelalte cluburi din Spania. Singura grupare din această ţară care se mai află în top 20 este Valencia, locul 19. Prăpastia dintre bogaţi şi săraci este mai mare în Spania, deoarce cluburile îşi vând drepturile TV individual şi nu colectiv.
Cele 20 de cluburi de top provin din cele mai mari cinci campionate europene: şase din Anglia, cinci din Italia, patru din Germania, trei din Spania şi două din Franţa.
Importanţa Ligii Campionilor e subliniată de faptul că Schalke 04 a urcat şase locuri, urcând în premieră în top 10, graţie calificării în semifinalele celei mai importante competiţii europene intercluburi.
Deloitte a avertizat că diferenţa dintre Manchester United şi rivalele sale spaniole va trece probabil de 100 de milioane de euro, după ce echipa engleză a fost eliminată prematur din Liga Campionilor.
Liderul din Premier League, Manchester City, proprietatea unui şeic din Emiratele Arabe Unite, este pe locul 12 pe această listă, în timp ce Paris Saint-Germain, liderul din Franţa, deţinut de un fond de investiţii din Qatar, nu figurează în top 20 pentru sezonul trecut. Echipele franceze prezente în primele 20 sunt Olympique Marseille (14) şi Olympique Lyon (17).
Numeroase grupări continuă să întregistreze mari pierderi, deoarece investesc masiv în jucători pentru a obţine performanţe pe teren. Totuşi, noile reguli introduse de UEFA le impun cluburilor să-şi reducă pierderile, cu riscul excluderii din competiţii.
Activitatea destul de redusă a cluburilor în perioada de transferuri din luna ianuarie arată că mesajul venit de la UEFA a fost înţeles.
Sursa: Agerpres