Care este, de fapt, averea lui Vladimir Putin?
După mai mult de cinci ore de discuții au rezultat doar șapte minute de imagini publice, în care Putin vorbește despre vreme, iar Lukașenko arată spre documentele pe care le-a adus la întâlnire și care ar aduce dovezi despre „uneltirile” Occidentului, potrivit informațiilor transmise de europalibera.org
În lipsa detaliilor, mulți observatori au remarcat locul în care au avut loc discuțiile din cea de-a doua zi a întâlnirii, 29 mai. Este vorba despre un iaht de 54 de metri, cu sală de mese, înconjurată de ferestre prin care se văd imagini impresionante ale mării.
Iahtul a fost cumpărat de guvernul Rusiei în 2011
În acest context, televiziunea independentă Dozhd a relatat că iahtul, numit „Chaika” sau pescăruș, a fost construit în Turcia și cumpărat de guvernul Rusiei în 2011, când Vladimir Putin era premier. Dozhd a relatat și că același iaht a fost folosit în 2018 pentru o întâlnire a lui Putin cu premierul Indiei, Narendra Modi.
Oficial, discuțiile din 28-29 mai cu Lukașenko, desfășurate în stațiunea Soci de la Marea Neagră, au dus la acordarea unui împrumut de 500 de milioane de dolari Belarusului. Totodată, a fost stabilită creșterea numărului de zboruri între Rusia și Belarus, în condițiile în care țara este evitată de companiile din state democratice după deturnarea unui avion civil pentru arestarea unui jurnalist aflat la bord.
Câți bani câștigă Putin?
Oficial, în 2020, Vladimir Putin a încasat un salariu echivalent sumei de 136.000 de dolari, iar potrivit declarației de avere trăiește într-un apartament modest și are trei mașini de producție sovietică, notează sursa menționată. Totuși, în cei 22 de ani de când conduce Rusia, a fost acuzat frecvent că își strânge o avere personală fabuloasă.
Imaginile cu iahtul au apărut la patru luni după ce Putin a fost nevoit să răspundă acuzațiilor formulate de opozantul său, Alexei Navalnîi, aflat acum în închisoare, despre ceea ce a fost descris drept „Palatul lui Putin de la Marea Neagru”.
Proprietatea despre care Navalnîi spune că a fost construită pentru Putin are valoarea de 1,36 miliarde de dolari, este de 39 de ori mai mare decât statul Monaco, include un cazinou, un patinoar și podgorii, iar serviciile secrete ruse (FSB) dețin 7.000 de hectare de jur împrejur.
Kremlinul a negat că palatul i-ar aparține lui Putin, iar un prieten al acestuia din copilărie, magnatul Arkadi Rotenberg, a spus ulterior că ar fi proprietatea sa, conform sursei menționate.
Sursă foto: Dreamstime