Care este, de fapt, planul lui Putin? S-a aflat abia acum. Mesajul, trecut cu vederea de SUA și UE

Vladimir Putin Rusia

Folosindu-se de motivul extinderii NATO, liderul de la Kremlin a făcut deja primii pași pentru a-și îndeplini planul. consideră politicianul liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu. În opinia acestuia, Putin vrea să pună mâna pe mai multe teritorii și rămâne de văzut unde se va opri.

Liderul Partidului Liberal (PL) din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, este convins că președintele Rusiei, Vladimir Putin, va anexa Odessa, sudul Republicii Moldova și Transnistria. În acest context, liberalul transmite că liderul de la Kremlin a făcut deja primul pas sub pretextul extinderii NATO și a ocupat Crimeea, apoi Donețk și Lugansk.

„Primul pas din planul lui Putin folosind ca motiv extinderea NATO a fost să ocupe Crimeea, apoi Donețkul și Lugansk; iar după ce Rusia va recunoaște aceste două autoproclamate republici, peste un timp să ocupe și Mariupolul, căci numai așa poate uni teritoriul acestor două “republici” cu teritoriul Crimeei și forma un singur teritoriu cu o singură denumire, că doar numai în felul acesta poate scăpa de denumirile Crimeea, “Republica Populară Donețk” și “Republica Populară Lugansk”.

Va ocupa și va anexa Odesa, sudul Basarabiei și PMR-ul? Eu zic că da, le va ocupa. Pentru că în capul lui este acest proiect, iar în discursul său către națiune el a pomenit de NOVOROSSIA. Cum, prin același scenariu care a fost implementat prima dată pe teritoriul nostru, apoi în Georgia iar acum și în Ucraina!”, a declarat acesta într-o postare pe Facebook.

Unde se va opri Putin?

De asemenea, Mihai Ghimpu spune că nu este exclus ca Putin să aibă în vedere și alte teritorii. Liberalul conchide spunând că rămâne de văzut unde se va opri, de fapt, Putin.

„O altă problemă este dacă Putin se va mulțumi cu Luganskul în loc de Dnepropetrovsk care a făcut parte din Novorossia. De data aceasta însă, Novorossia putinistă va fi mult mai mare, pentru că la ea nu-i exclus, că Putin va mai adăuga noi teritorii.

Despre proiectul său cu NOVOROSSIA Putin a vorbit public prima dată în 2007, la Conferința pentru securitate de la München, însă mesajul lui VV a fost trecut cu vederea de SUA și UE!…

Rămâne să vedem, unde se va opri Putin: la Nistru sau la Prut (asta în cazul, în care RM nu se unește cu România și rămâne în continuare stat independent) … Căci în discursul său către națiunea rusă în seara zilei de 21 februarie 2022 Putin a recunoscut, că o parte din teritoriile României au fost ocupate de către Rusia sovietică”, a mai spus acesta.