Temperatura era sub 10 grade când al vostru editorialist de la rubrica Global View se chinuia, sâmbătă la 6 dimineața, să-și târască valiza pe străzile înghețate din Davos pentru a prinde autobuzul de Zurich. Prima reuniune pe timp de iarnă a Forumului Economic Mondial (WEF) de după 2020 fusese un succes. Deși chinezi n-au prea fost și rușii au lipsit cu desăvârșire, India și statele din Golf le-au compensat din plin absența, în timp ce participarea sectorului privat a stabilit un record absolut, a scris The Wall Street Journal.

Entuziasmul în favoarea Ucrainei a fost palpabil

Din perspectiva lui Klaus Schwab, fondatorul de 84 de ani al WEF și principalul lui organizator, a 53-a ediție anuală a fost un triumf. Președintele francez Emmanuel Macron, care în prezent impune reforme nepopulare sistemului de pensii al țării, a ratat cu prudență evenimentul. Însă Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, i s-au alăturat cancelarului german Olaf Scholz în a ține discursuri de referință la WEF.

La dezbaterea de final privind perspectivele economice globale au participat președinta FMI, șefii băncilor centrale ale UE și Japoniei, precum și intelectuali de talia lui Larry Summers [economist american – n.trad]. Nu există alt eveniment pe lume care să aducă la un loc un asemenea amestec de putere și celebritate. Cu toate neajunsurile lui, WEF rămâne o destinație esențială pentru elita puterii globale. Iar atunci când directorii și liderii globali se îngrămădesc la Davos, jurnaliștii și analiștii cu greu se pot ține deoparte. La Davos tratativele reale au loc la întâlnirile private dintre directori și investitori, însă agenda publică a reuniunii a fost dominată de două teme: schimbarea climei și războiul din Ucraina.

Entuziasmul în favoarea Ucrainei a fost palpabil. Europenii s-au îmbrăcat în galben și albastru în semn de solidaritate. Președintele Volodimir Zelenski a luat cuvântul prin legătură video, în vreme ce prima doamnă a Ucrainei a participat fizic. Ambii au fost întâmpinați cu ovații – deși participanții non-europeni și non-americani precum cei din India și Golf n-au fost la fel de entuziasmați.

Putin nu a pierdut încă războiul pe care l-a pornit

Entuziasmul european în privința Ucrainei e bazat parțial pe un sentiment de ușurare. Iarna caldă în combinație cu măsurile adoptate de guvernele europene i-au dejucat lui Vladimir Putin planul de a aduce continentul în genunchi printr-un embargou energetic. Și, în ciuda reținerii unor țări precum Ungaria, Grecia și Slovacia, UE a fost în măsură să se unească în jurul sancțiunilor contra Rusiei și al ajutorului pentru Ucraina. Orator după orator au revenit la aceleași teme: Europa e puternică, Europa e unită, Europa a devenit un actor geopolitic major de talia Chinei și Americii.

Dar această ultimă răbufnire de euro-triumfalism a fost neconvingătoare, și nu numai din cauza luptelor politice pe tema unor chestiuni precum reticența Germaniei de a-i trimite Ucrainei tancuri Leopard. Slăbiciunea generală a Europei contează chiar mai mult decât divergențele ei interne. Dacă Ucraina nu s-ar fi bazat decât pe ajutorul Europei și atât, drapelul Rusiei ar fi fluturat acum deasupra ruinelor Harkovului, Kievului și Odesei. La peste 30 de ani de la sfârșitul războiului rece, Europa nu poate acționa în propria sa ogradă fără a depinde de SUA. Însă Washingtonul e tot mai preocupat de provocările din Indo-Pacific. Și cum mulți lideri europeni se adăpostesc sub umbrela de securitate americană chiar dacă concomitent se încăpățânează să mențină relații economice strânse cu China, nu este clar cât timp vor mai fi SUA dispuse ori capabile să protejeze UE de consecințele neputinței ei geopolitice.

Nu este o îngrijorare nefondată. Putin nu a pierdut încă războiul pe care l-a pornit. Teama că o mobilizare în Rusia ar putea aduce pe front sute de mii de trupe odihnite, fie ele și prost instruite, alături de o evaluare mai pertinentă a eficienței bombardamentelor aeriene rusești, îi determină pe unii de la Kiev, și nu numai, să avertizeze cu privire la o ofensivă masivă a Rusiei la primăvară. Dacă Germania va ceda și-i va trimite Ucrainei tancuri, speranțele Rusiei privind succesul ofensivei vor primi o lovitură. Dar, chiar și așa, fără banii, armele și muniția Americii Ucraina nu poate continua la nesfârșit această luptă inegală.

Europa pășește pe gheață subțire

În precedentul meu editorial arătam că speranțele europene privind o acțiune globală concertată în privința schimbării climei nu se pot materializa fără sprijinul republicanilor americani. Tot așa, și speranțele europene referitoare la Ucraina depind de votul republicanilor din Congresul SUA. Convingerea că UE își poate atinge obiectivele esențiale fără un dialog serios cu conservatorii americani e o mostră de gândire magică. Invazia lui Putin din Ucraina ar fi trebuit să-i pună în alertă pe europeni în privința pericolului de a-ți clădi o politică externă pe baza dorințelor și viselor. Dar ei nu par a fi în alertă.

Europa pășește pe gheață subțire. Rusia, China și Iranul contestă actuala ordine mondială. O mare parte a Sudului Global detestă tot mai mult statu-quo-ul. Iar în SUA consensul politic care a menținut țara implicată în afacerile globale vreme de două generații este deja grav fracturat. Diplomații europeni se mândresc că se pricep la construcția de punți și la dialog, deși uneori par mai dispuși să dialogheze cu Teheranul și Beijingul decât cu Ohio și Florida. Să sperăm că 2023 va marca începutul unei ere a dialogului, facilitat poate și de WEF, între liderii europeni și conservatorii americani tot mai îmbufnați de al căror sprijin au cu disperare nevoie.