Care este miza alegerilor parlamentare din Ungaria? Vor fi despre Orban sau Europa

Ungaria

Sursa: Dreamstime

Principalul candidat al opoziţiei ungare a vorbit despre alegerile parlamentare din primăvara viitoare, susținând că miza este accesul Ungariei la fondurile Uniunii Europene.

Care este miza alegerilor parlamentare din Ungaria? Vor fi despre Orban sau Europa

Klara Dobrev, câştigătoarea primului tur al alegerilor primare organizate de opoziţie în speranţa de a învinge formaţiunea conservatoare Fidesz, a afirmat că disputele dintre premierul Viktor Orban şi Bruxelles au depăşit un „punct fără întoarcere”, conform reuters.com

De asemenea, aceasta susține că Ungaria va pierde fonduri în cazul în care premierul nu-şi schimbă radical politicile.

Alegerile din aprilie anul viitor

„Alegerile din aprilie anul viitor vor fi despre Orban sau Europa. (…), dacă vreţi să rămâneţi în Europa trebuie să votaţi cu opoziţia unită”, a subliniat ea într-o întâlnire cu presa.

Klara Dobrev, în vârstă de 49 de ani, de pregătire avocat şi economist, este vicepreşedinte al Parlamentului European şi este căsătorită cu fostul prim-ministru Ferenc Gyurcsany, căruia Viktor Orban i-a succedat în 2010. Ea reprezintă partidul Coaliţia Democratică (DK) în alegerile primare ale opoziţiei pentru desemnarea unui candidat comun, la care mai iau parte socialiştii, liberalii şi fostul partid de extremă dreapta Jobbik, în prezent de centru dreapta.

În cazul în care va câştiga şi al doilea tur al primarelor, între 10 şi 16 octombrie, ea ar putea deveni prima femeie şef al executivului din Ungaria. În momentul de față, sondajele de opinie indică egalitate între Fidesz şi coaliţia opoziţiei.

Accesul la miliardele de euro din fondurile de redresare ale UE este crucial pentru Fidesz, dar Bruxellesul nu a validat deocamdată planul de redresare al Ungariei, vizată de o serie de proceduri de infringement şi juridice, într-o situaţie similară fiind şi Polonia.

Viktor Orban spune că Ungaria se poate descurca, indiferent de ceea ce face Bruxelles

Anterior, premierul ungar a subliniat că banii puşi la dispoziţia statelor membre de către Bruxelles, ca sursă de reconstrucţie, reprezintă credite. Astfel, în cazul în care Ungaria nu va primi aceşti banii prevăzuți în PNRR din motive diferite politice, țara va merge singură pe pieţele internaţionale, pentru a compensa resursele lipsă.

Potrivit celor spuse de Viktor Orbán, ministrul Finanțelor a rezolvat probleme „într-un mod genial”. Prin intermediul unei construcţii complicate, ministrul a atras bani printr-un credit ale cărui condiţii sunt favorabile într-un mod, poate, fără precedent, a susținut Orbán.