Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a promovat intens planul de pace format din 10 condiții, pe care l-a discutat, printre altele, cu preşedintele SUA, Joe Biden. Acesta a îndemnat liderii mondiali să organizeze un Summit global pentru pace bazat pe acest plan.
Reuters a prezentat, miercuri, 28 decembrie, conţinutul acestui plan şi ecourile pe care le-a avut la nivel mondial. Volodimir Zelenski şi-a anunţat pentru prima dată formula de pace la summit-ul G20 (grup reunind economiile dezvoltate şi emergente), care a avut loc în noiembrie.
În decembrie, șeful statului ucrainean i-a îndemnat pe liderii G7 (Grupul naţiunilor dezvoltate – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii) să susţină ideea sa de a organiza la începutul lui 2023 un summit global pentru pace, care să se concentreze asupra planului de pace în ansamblu sau asupra unor puncte specifice.
Planul de pace al lui Zelenski prevede:
1. Siguranţa radiologică şi nucleară, cu accent pe restabilirea securităţii în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporojie, din Ucraina, care este acum ocupată de Rusia;
2. Securitatea alimentară, incluzând protejarea şi asigurarea exporturilor de cereale ale Ucrainei către cele mai sărace naţiuni din lume;
3. Securitatea energetică, cu accent pe restricţiile de preţ asupra resurselor energetice ruseşti, precum şi pe sprijinirea Ucrainei în refacerea infrastructurii energetice, din care jumătate a fost afectată de atacurile ruseşti;
4. Eliberarea tuturor prizonierilor şi deportaţilor, inclusiv a prizonierilor de război şi a copiilor deportaţi în Rusia;
5. Restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei – despre care Zelenski a spus că „nu poate fi negociată” – şi reafirmarea acesteia de către Rusia în conformitate cu Carta ONU;
6. Retragerea trupelor ruseşti şi încetarea ostilităţilor, restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia;
7. Justiţie, care să includă înfiinţarea unui tribunal special care să judece crimele de război ruseşti;
8. Prevenirea ecocidului, necesitatea de a proteja mediul, cu accent pe deminare şi refacerea instalaţiilor de tratare a apei;
9. Prevenirea escaladării conflictului şi construirea unei arhitecturi de securitate în spaţiul euro-atlantic, incluzând garanţii pentru Ucraina;
10. Confirmarea încheierii războiului, care să includă un document semnat de părţile implicate.
Reacția părților implicate
Rusia a respins recent propunerea de pace a lui Zelenski, iar Moscova a reiterat, marţi, 27 decembrie, că nu va renunţa la niciun teritoriu pe care l-a luat cu forţa, cel de aproximativ o cincime din Ucraina, şi pe care insistă că l-a anexat.
În timpul vizitei lui Volodimir Zelenski la Washington, pe 22 decembrie, Joe Biden a declarat că doar că el şi Zelenski „împărtăşesc exact aceeaşi viziune” pentru pace şi că SUA se angajează să se asigure că Ucraina se poate apăra singură.