Astfel, cardul va fi emis sub licenţă Visa, beneficiind, de avantaje caracteristice unui card bancar, şi este destinat utilizării la nivel naţional pentru achiziţionarea de produse alimentare în reţeaua comercianţilor parteneri care afişează sigla “Card de masă”, ’’Tichet de masă electronic’’ sau „Card Meniu”.
"Ne bucură interesul băncilor din România de a intra pe piața tichetelor de masă și de a pune la dispoziția companiilor o alternativă modernă la clasicele tichete de masă pe suport de hârtie. UniCredit a dat startul cu <<Card Meniu>>, primul card de masă Visa emis de bănci, care oferă toate avantajele în ceea ce privește siguranța și simplitatea în utilizare. UniCredit face astfel posibilă o premieră nu numai pentru sectorul bancar din România, ci și pentru întreaga regiune, ceea ce plasează România alături de piețe dezvoltate din Europa unde există astfel de produse bancare, precum Italia, Spania, Belgia sau Finlanda", spune Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia al Visa Europe.
Concret, principalele avantaje ale angajatorilor care vor oferi salariaţilor lor Carduri Meniu de la UniCredit Bank se referă la eficienţa sporită din punct de vedere al costurilor, la simplificarea procesului de distribuţie a beneficiilor pe care le oferă salariaţilor precum şi la siguranţa specifică serviciilor bancare.
Cardul Meniu se distribuie o singură dată, având perioada de valabilitate de 3 ani şi este alimentat periodic cu sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cuvenite. Alimentarea cardului se face în aceeaşi zi pentru plăţile efectuate până la ora 16 sau a doua zi lucrătoare la prima oră pentru plăţile efectuate după ora 16. Sumele neutilizate în perioada de valabilitate de către angajaţi vor fi returnate angajatorilor.
Cardul de masă dispune de cip şi de tehnologia contactless şi poate fi blocat rapid în caz de pierdere sau furt, pentru siguranţa banilor angajaţilor. Ca toţi clienţii băncii, si posesorii Cardului Meniu beneficiază de asistenţă telefonică disponibilă non-stop prin intermediul Contact Center-ului şi de o retea extinsa de ATM-uri unde îşi pot consulta gratuit soldul şi tranzacţiile efectuate. La fiecare alimentare, angajaţii pot primi SMS cu informare asupra soldului şi a alimentării şi, în mod opţional, pot primi şi informări înainte de expirarea sumelor disponibile pe card.