Având în portofoliu peste jumătate dintre autoturismele vândute în România, orice mişcare bruscă a grupurilor Renault sau Volkswagen poate schimba radical direcţia pieţei.
Mai bine de jumătate dintre românii care au cumpărat autoturisme noi în acest an au ales un brand al grupurilor Renault sau Volkswagen. Concurenţa dintre aceşti doi producători, atât la nivel de grup, cât şi la nivel de marcă reprezentativă, este tot mai acerbă, pe măsură ce numărul clienţilor potenţiali scade.
Dacă în urmă cu nouă ani Renault era liderul absolut al clasamentului maşinilor importate, cu peste 30% din piaţă, iar Volkswagen abia reuşea să atingă 12%, în ultimii ani, diferenţele de cotă dintre cele două branduri au ajuns sub 1%. Chiar şi la nivel de grup, situaţia este asemănătoare. În 2000, cu ajutorul Dacia, Renault deţinea cu mult peste 50% din piaţă, în timp ce Volkswagen, alături de Skoda, Audi şi Seat, se zbătea sub 10%. Acum, tridentul Renault-Dacia-Nissan a rămas cu ceva mai mult de 37%, iar cele patru mărci Volkswagen tind spre 17%.
Noile modele şi programul Remat
În acest an, criza vânzărilor de maşini din România a prins ambele mărci, Renault şi Volkswagen, în plin efort de înlocuire a gamelor de produse. Pentru Renault, Mègane şi Clio sunt vârfurile de lance cu care noul director de vânzări, Fabrice Cambolive, speră să menţină, sau chiar să majoreze, cota de piaţă din 2008, iar noile Golf şi, în numai câteva săptămâni, Polo, sunt armele cu care Matei Albulescu, brand-managerul Volkswagen, este gata să îşi adjudece definitiv prima poziţie în clasamentul importurilor.
În lupta pentru fotoliul de lider, cele două branduri au avut, şi au, strategii diferite. „Cred că programul Remat este o soluţie pentru a ajuta marca noastră să treacă de această situaţie dificilă. Cred că evoluţia Renault pe piaţă depinde foarte mult de noile modele Mègane şi Clio, vehicule aflate în segmente în plină creştere“, spune Fabrice Cambolive, conştient că programul guvernamental de înlocuire a rablelor este esenţial pentru un brand care are în portofoliu modele cu preţuri mai reduse (Clio şi, mai ales, Symbol). Pe de altă parte, Matei Albulescu ne-a declarat că „am profitat şi noi de programul Rabla, dar nu atât de mult ca alte mărci. Dacă vă uitaţi în urmă, de la o lună la alta, volumele noastre de vânzări nu au avut creşteri sau scăderi bruşte. Am utilizat raţional politica discounturilor“. Prin urmare, în timp ce vânzările Renault sunt dependente în mare măsură de avantajele financiare oferite clienţilor, lucru dovedit şi de evoluţia lunară a cotelor de piaţă, Volkswagen se bazează în special pe imaginea puternică de brand german, care pare a avea un efect decisiv asupra românilor.
De remarcat, totuşi, faptul că, în timp ce în Europa Occidentală mărcile japoneze au „furat“ continuu din cota de piaţă a Volkswagen şi Renault, în Români niponii reuşesc cu greu să câştige teren. „Maşinile germane sunt lidere în toată Europa, iar România urmează acelaşi curs. Studiile noastre interne de satisfacţie a clienţilor arată o creştere a acestui indicator“, spune brand-managerul Volkswagen, însă ultimele studii pe această temă realizate de J.D. Power chiar în Germania poziţionează marca germană sub media europeană de 814 puncte. În acelaşi studiu, Renault a obţinut numai 801 puncte, în timp ce Dacia, surprinzător, a depăşit ambele branduri, având 810 puncte.
Discounturile trebuie ţinute sub control
În afara fiabilităţii, atragerea clienţilor depinde foarte mult de preţurile practicate şi de serviciile after-sales. La nivelul preţurilor, Renault se poate considera în avantaj, dacă avem în vedere discounturile masive oferite, în special, pentru Mègane Sedan şi Symbol. „Nici pe viitor nu vom avea o politică agresivă de preţuri, pentru că preferăm să păstrăm valoarea în timp a vehiculelor. Perioada discounturilor a cam trecut, iar nivelul viitoarelor preţuri este greu de estimat. Jocul dintre cerere şi ofertă va dicta tendinţa. Noi nu vrem să vindem cu orice preţ“, declară, în schimb, Matei Albulescu, adăugând că la Volkswagen menţinerea unor preţuri care să aducă şi profit este obligatorie pentru a putea susţine investiţiile în servicii.
Deşi marca Renault a atras mulţi clienţi în ultima vreme prin discounturi semnificative, şi Fabrice Cambolive consideră că discounturile trebuie ţinute sub control. „Nu există maşini vândute în pierdere“, susţine acesta.
Cert este că lupta strânsă dintre Renault şi Volkswagen va continua la toate nivelurile, iar 2009 este, în lipsa vânzărilor masive de anul trecut şi a profiturilor uriaşe, „anul cotei de piaţă“.
Nu vrem să vindem cu orice preţ. Nici pe viitor nu vom avea o politică agresivă de preţuri, pentru că preferăm să păstrăm valoarea în timp a vehiculelor.
Matei Albulescu, director marcă Volkswagen
Pentru a ne menţine în zona verde a bilanţului trebuie să avem succes cu noile modele Clio şi Mègane. Nivelul comenzilor ne permite să fim optimişti.
Fabrice Cambolive, director comercial Renault