Procurorul-șef european va conduce Parchetul European (EPPO) care se așteaptă să fie operațional până la sfârșitul anului 2020.
Marți, în tipul unei audieri publice organizate de Comisia pentru libertăți civile, la care va participa și Comisia pentru control bugetar, eurodeputații îi vor avea în față pe cei trei candidați selecționați (în ordine alfabetică), Jean-François Bohnert din Franța, Laura Codruţa Kövesi din România și Andres Ritter din Germania.
Procurorul-șef va fi numit de comun acord de către Parlamentul European și Consiliu.
Audierea are loc marți, între orele 16.30 şi 20.15 (ora României).
Parchetul European va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră de TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracțiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, activități teroriste.
Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca) se vor putea alătura în orice moment, scrie TVR.
Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg si va fi compus dintr-un procuror-șef și un colegiu de procurori din toate țările participante. Aceștia vor coordona investigațiile curente desfășurate de către procurorii delegați în fiecare stat participant.