Creşterea econimică puternică, la care se adaugă explozia de pe bursă şi de pe piaţa imobiliară, au ajutat o parte din cele mai mari companii asiatice să se extindă într-un ritm alert. Dată fiind cultura asiatică a afacerilor de familie, multe dintre cele mai mari companii din regiune sunt antreprize de familie, cu fraţi, fii şi fiice, jucând un rol activ. Aceste familii au transformat industrii întregi în locuri precum Tailanda, Malaezia, Hong Kong şi Singapore.

Mai jos găsiţi o listă a celor mai bogate zece familii din Asia-Pacific întocmită pe baza datelor Wealth-X, o companie de cercetare care contabilizează informaţii pentru băncile private şi firmele de consultanţă. Averile au fost calculate pe baza participaţiilor în companii publice şi private, salariile încasate, dividente şi alte active lichide. Toate familiile au cel puţin doi membrii ai familiei implicaţi în afaceri.

10. Familia Wang
Ţara: Taiwan
Afacere: Formosa Plastics Group
Avere netă estimată: 8,6 mld. dolari

Familia Wang este fondatoarea Formosa Plastics Group, unul dintre cei mai mari producători de materiale plastice din lume şi cea mai diversificată companie din Taiwan. Compania este totodată şi unul dintre cei mai mari producători petrochimici din Asia şi controlează peste 100 de companii, inclusiv spitale şi şcoli.

9. Familia Ng
Ţara: Singapore
Afacere: Far East Organization, Sino Group
Avere netă estimată: 8,9 mld. dolari

Familia Ng controlează cel mai mare dezvoltator imobiliar din Singapore, firma Far East Organization şi braţul său din Hong Kong – Sino Group. Împreună, cele două companii sunt cel mai mare grup imobiliar din Asia, cu venituri anuale de 4,3 mld. dolari.

8. Familia Hartono
Ţară: Indonezia
Afacere: Djarum Group
Avere netă estimată: 11 mld. dolari

Familia Hatono este cea mai bogată din Indonezia şi controlează unul dintre cei mai mari producători de ţigarete cu aromă de cuişoare – Djarum Group. Compania deţine şi o participaţie majoritară într-una dintre cele mai mari bănci ale ţării, Bank Central Asia, din care familia îşi extrage mare parte din avere.

7. Lee Kun Hee şi familia
Ţară: Coreea de Sud
Afacere: Samsung Group
Avere netă estimată: 11,6 mld. dolari

Lee Kun Hee este preşedintele Samsung Electronics, compania fanion a grupului Samsung, cel mai mare conglomerat de afaceri din Coreea de Sud cu aproape 70 de afiliaţi. Compania realizează aproape o cincime din Produsul Intern Brut al ţării.

6. Familia Kuok
Ţară: Malaezia, Singapore
Afacere: Kuok Group
Avere netă estimată: 16,1 mld. dolari

Familia Kuok este cea mai bogată familie din Asia de Sud-Est şi proprietara grupului Kuok, una dintre cele mai diversificate companii din Asia cu activitate în agricultură, imobiliare şi servicii financiare, pentru a numi doar o parte.

5. Sunil Mittal şi Familia
Ţară: India
Afacere: Bharti Group
Avere netă estimată: 16,5 mld. dolari

Sunil Bharti Mittal este fondatorul grupului Bharti şi preşedintele companiei-fanion Bharti Airtel, cel mai mare operator de telefonie mobilă din India, care este totodată şi al cincilea cel mai mare operator din lume – cu peste 200 de milioane de clienţi.

4. Familia Kwok
Ţară: Hong Kong
Afacere: Sun Hung Kai Properties
Avere netă estimată: 22 mld. dolari

Familia Kwok este fondatoarea Sun Hung Kai Properties, cel mai mare dezvoltator imobiliar asiatic, după valoarea de piaţă. Compania a fost fondată în 1963 de afaceristul chinez Tak Seng Kwok şi partenerii săi Fung King Hey şi Lee Shau Kee. A fost listată la bursa din Hong Kong în 1972, iar astăzi are o capitalizare de 34,25 mld. dolari.

3. Lakshmi Narayan Mittal şi Familia
Ţară: Indian nerezident
Afacere: ArcelorMittal
Avere netă estimată: 28 mld. dolari

Lakshmi Narayan Mittal este fondatorul ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume. Mittal este considerat şi al şaselea cel mai bogat om din lume, potrivit revistei Forbes.

2. Li Ka-shing şi familia
Ţara: Hong Kong
Afacere: Cheung Kong, PCCW, Hutchison Whampoa
Avere netă estimată: 32 mld. dolari

Li Ka-shing este considerat cel mai puternic om de afaceri din Asia, iar companiile sale au o capitalizare bursieră de 92 mld. dolari, în total, la bursa din Hong Kong. După ce a lucrat pentru un producător de materiale plastice, Ka-shing şi-a dezvoltat propria afacere în domeniu la vârsta de 22 de ani, care este astăzi Cheung Kong Industries – una dintre cele mai mari companii de investiţii imobiliare din Hong Kong.

1. Familia Ambani
Ţara: India
Afacere: Reliance Industries & Reliance Group
Avere netă estimată: 37,6 mld. dolari

Familia Ambani este cea mai bogată din regiunea Asia-Pacific şi fondatoarea Reliance Industries – cea mai mare companie listată la bursa din India, cu o capitalizare de 55,6 mld. dolari. Compania a fost fondată în 1966 de către Dhirubhai Hirachand Ambani ca o afacere în domeniul textil şi de atunci s-a extins şi în sectoare precum petrochimie, comunicaţii şi energie. Povestea lui Dhirubhai, care s-a ridicat de la statutul de simplu muncitor la un magician în afaceri, l-a transformat într-un simbol în India.

SURSA: CNBC