Aeroporturile din Qatar, Atena și Tokyo sunt cele mai bune din lume, în timp de Henri Coandă Otopeni ocupă locul 116 din 141, potrivit AirHelp Score, clasamentul anual al celor mai bune companii aeriene și aeroporturi la nivel global publicat de AirHelp.
Au fost analizate 72 de companii aeriene și 141 de aeroporturi din întreaga lume, după trei criterii importante: punctualitatea (sosiri și plecări la timp), calitatea serviciilor companiei la boardul aeronavei și pe aeroport și procesarea cererilor de compensație pentru zboruri întârziate, respectiv experiența pasagerilor pe aeroport. În privința companiilor aeriene, Wizz Air, Tarom și Ryanair au fost votate cele mai bune companii aeriene din România.
În perioada analizată, în medie, 17,22% dintre cursele Wizz Air au avut întârzieri (0,58% dintre curse au avut întârzieri mai mari de trei ore), în cazul Ryanair procentajul fiind, în medie, de 18,01% (0,77% mai mult de trei ore). În ceea ce privește TAROM, în medie, 29,33% dintre curse au fost întârziate (0,92% mai mult de trei ore).
Rutele TAROM cu cele mai multe probleme au fost Londra-București, Alicante-București, Iași-Madrid, Nisa-București.
Wizz Air a înregistrat cel mai bun punctaj la toate criteriile de evaluare. La nivel global, Wizz Air se clasează pe locul 13, înaintea unor companii ca Turkish Airlines (locul 15), Emirates (locul 16) sau British Airways (locul 21).
Cu scorul 7,31, compania națională se află pe locul 49 din 72 în clasamentul mondial, dar înaintea unor companii ca Thomas Cook Airlines, Aeroflot Russian Airlines sau Tap Portugal.
Clasamentul pe România este completat de Ryanair. De altfel, Ryanair se numără printre cele mai slabe companii aeriene din Europa, alături de Iberia și Easyjet, potrivit clasamentului AirHelp.
În urma evaluării a 72 de companii aeriene din întreaga lume, Qatar Airways se clasează pe primul loc, fiind urmată de Lufthansa și Etihad Airways. Clasamentul este completat, în ordine crescătoare, de companiile Singapore Airlines, South African Airways, Austrian Airlines AG dba Austrian, Aegean Airlines, Qantas, Air Malta și Virgin Atlantic. Patru dintre acestea (Austrian Airlines, Aegean Airlines, Air Malta, Virgin Atlantic) sunt companii europene.
La polul opus, pe ultimele cinci locuri, se află Air Mauritius, EasyJet (Marea Britanie), Pakistan International Airlines, Royal Jordanian Airlines și WOW Air (Islanda).
Cele mai bune aeroporturi din lume
Totodată, AirHelp a evaluat numeroase aeroporturi de pe toate continentente, luând în calcul punctualitatea zborurilor, calitatea serviciilor și experiența pasagerilor în terminale. Cel mai bun aeroport din lume, cu un punctaj de 8,77, este Aeroportul Internațional Hamad din Doha, Qatar, urmat de Aeroportul Internațional Atena (scor 8,69) și Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia (scor 8,63).
Aeroportul Internațional Henri Coandă din București este singurul aeroport românesc prezent în clasamentul mondial AirHelp, situat pe locul 116 din 141.
Perioada luată în calcul pentru analiză a fost 22 decembrie 2017 – 20 martie 2018. În cazul clasamentului pentru companiile aeriene, AirHelp a ținut cont de întârzierile și anulările curselor aeriene, respectiv recenziile pasagerilor, atât prin recenzii, cât și online.
Punctualitatea zborurilor a însemnat 33,33% din totalul scorului (numărul de zboruri care au ajuns la timp din totalul de zboruri efectuate), la fel și calitatea serviciilor oferite, respectiv procesarea cererilor de despăgubire (cât de cooperantă este o companie aeriană, cât de rapid procesează o cerere și cât de rapid este despăgubit pasagerul).
În cazul aeroporturilor, punctualitatea zborurilor și calitatea serviciilor oferite a însemnat fiecare câte 45% din scorul total, în timp ce recenziile din social media ale pasagerilor, doar 10%.