Se spune că pierderea memoriei este una dintre consecințele normale ale procesului de îmbătrânire. Cu toate acestea, orice om are, chiar și în tinerețe, momente în care memoria îi joacă feste.
Lapsusurile de moment nu sunt ceva ce ar trebui să îngrijoreze, dar lasă în urma lor un sentiment de frustrare. Mai ales dacă uităm unde am parcat mașina sau pe cine trebuia să sunăm urgent. Specialiștii susțin că ne putem îmbunătăți sănătatea creierului în doar câțiva pași, ajutând mintea să funcționeze brici, ca la 20 de ani.
Potrivit Womensworld, cu ajutorul unor exerciții extrem de simple, putem avea o minte tânără și agilă pentru mai mult timp. Antrenarea creierului este întotdeauna recomandată, indiferent dacă avem sau nu goluri de memorie. Exercițiile, fie ele fizice sau mentale, vor fi mereu binevenite dacă vrem să avem o memorie de elefant. Iată care sunt cele mai importante.
Încercați să țineți un jurnal zilnic
O modalitate bună de a ne asigura că punem mintea la contribuție este să ținem un jurnal zilnic. Deși, la prima vedere, nu pare a fi o acțiune utilă, retrospectivele zilnice, așternute pe hârtie, în care detaliem anumite momente, întâlniri speciale sau probleme de zi cu zi, pot îmbunătăți memoria.
Puneți mintea la lucru rezolvând rebus sau un puzzle
Gimnastica minții este importantă la orice vârstă și se poate face rezolvând rebusuri sau un puzzle mai dificil. Dar, spun specialiștii, faceți asta stând lângă o fereastră bine luminată sau aprinzând o lampă. Acest lucru îmbunătățește abilitățile de rezolvare a problemelor, sugerează un studiu realizat de Universitatea de Stat din Michigan. Lumina stimulează hipocampul creierului, dând la o parte ”pânzele de păianjen” mental, legate de vârstă.
Încercați să vă amintiți cu ajutorul unor mirosuri
Oamenii de știință britanici au descoperit că adulmecarea unor lucruri asociate cu anii copilăriei, cum ar fi o carte veche, o jucărie sau un creion din lemn, deblochează centrele de memorie ale creierului mult mai bine decât când ne uităm pe fotografii. De aceea, ei recomandă să încercăm să ne amintim anumite momente luând, de exemplu, o coajă de portocală sau un baton de vanilie, care ne vor duce cu gândul la copilărie și vor reactiva memoria.
Învățarea poate fi mai ușoară așa
Încercați să țineți o minge de tenis în mâna dreaptă în timp ce citiți un curs pentru examenul de mâine. Un studiu PLOS ONE a constatat că strângerea mâinii drepte activează emisfera stângă a creierului, unde este codificată memoria pe termen scurt. Pentru ca să vă reaminti informațiile respective mai târziu, strângeți bine, în același fel, mâna stângă. Astfel se activează partea dreaptă a creierului, semnalându-i să-și reamintească ceea ce ați învățat.