Cei care adoră călătoriile şi nu ştiu unde să meargă în vacanţă la început de an, după sărbători, pot vizita fie locurile celebre înainte de vârful de sezon, când este mai aglomerat, fie destinaţiile "mai calde" în zone în care clima este blândă.
Turiştii care caută căldură pentru o vacanţă de iarnă în Europa în primele luni ale anului 2019 se uită în primul rând la Insulele Canare, care ţin de regatul Spaniei. Gran Canaria şi Tenerife sunt cele mai căutate destinaţii dintre cele şapte insule, celebre pentru viaţa de noapte, dar cei care preferă spectacolul naturii au şi coasta semi-deşertică din Furteventura, notează specialiştii platformei oneweekin.com.
Lisabona continuă să se numere printre atracţiile turismului din ultima perioadă, mai ales că în timpul anotimpului rece fluxul de vizitatori este ceva mai blând decât în iulie sau august. Scena culinară din zonă şi posibilitatea de a vizita într-o singură zi Cascais, Estoril şi cel mai vestic punct al Europei continentale, la Cabo da Roca din Sintra, sunt numai câteva dintre atracţiile cu care sunt răsplătiţi cei care vor să petreacă iarna într-o ţară cu temperaturi cuprinse între 8 şi 15 grade Celsius.
Praga este cunoscută mai mult ca o destinaţie de vară. Cu toate că temperaturile abia coboară sub 0 grade în ianuarie, vântul care bate destul de puternic face să fie resimţită mult mai acut coborârea temperaturii. În acelaşi timp, iarna preţurile de cazare scad până spre jumătate iar principalele atracţii din zonă sunt mult mai puţin aglomerate.
Preţurile sunt mai mici decât în restul anului şi la Roma în ianuarie. Cu toate acestea, haosul de pe străzile Cetăţii Eterne nu este nici pe departe cel de peste vară iar temperatura este printre cele mai blânde de pe continent cu minime de 4 grade celsius şi maxime de 13.
În estul extrem al continentului este ceva mai răcoare. La Istanbul, temperaturile se încadrează între minime de 3 grade şi maxime de 9, dar fosta capitală imperială îşi păstrează ritmul alert şi pentru cei mai mulţi dintre străini, lunile de iarnă sunt o ocazie rară să îi surprindă pe localnici în cursul obişnuit al vieţii. Preţurile de cazare coboară în această perioadă până la 16 euro pentru două persoane într-un hotel de 3 stele sau 21 de euro într-unul de 4 stele spun cei de la priceoftravel.com
Sursa: Mediafax