În ultimii ani tot mai mulți români aleg să petreacă sărbătorile de Paște în țară, la vecinii bulgari sau în Grecia. În topul preferințelor turiștilor rămân Bucovina și Maramureș, urmate de insulele Corfu, Creta și de stațiunile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, Albena și Nisipurile de Aur. La fel de căutate sunt pelerinajele în Israel, dar și croazierele pe Marea Mediterană.
Potrivit unui studiu realizat de agenția Christian Tour, românii alocă în medie pentru un sejur de Paște în străinătate aproximativ 300 de euro de persoană. În timp ce, pentru o vacanță în România, bugetul nu depășește 200 de euro.
Majoritatea turiștilor care și-au propus să celebreze Paștele departe de casă sunt familiile cu copii care optează pentru vacanțe all inclusive în destinații din Bulgaria, Grecia sau România. Dar și seniorii, care spre deosebire de anii precedenți, își îndreaptă atenția spre pelerinaje sau vacanțele de tip Senior Voyage în Spania, Italia sau Elveția, beneficiind de oferte speciale și reduceri substanțiale de extra-sezon în regiuni turistice celebre (precum Costa del Sol, Costa Brava, Sicilia sau Toscana), relativ inaccesibile acestui segment în plin sezon.
Românii care preferă să petreacă Sărbătorile Pascale pe meleagurile pitorești ale țării, aleg, de cele mai multe ori, o vacanță într-una dintre stațiunile balneare sau montane, precum Băile Felix, Băile Herculane, Băile Tuşnad, Predeal sau Poiana Braşov. În topul preferințelor românilor rămâne Maramureș, unde vor sărbători în mod tradițional, cu masă festivă și obiceiuri de Paște. Cei care aleg hotelurile de lux din staţiunile autohtone se vor bucura de acces la SPA şi de alte servicii de răsfăţ (masaj, saună, acces la piscină etc.).
Cele mai căutate destinații externe de către familii sunt cele de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre (cum sunt popularele Nisipurile de Aur sau Albena), urmate de cele din Grecia (Creta și Corfu) sau Tenerife. La fel de căutate sunt Costa del Sol, Țara Bascilor, Napoli-Sorrento, Sicilia, Toscana sau Portugalia pentru programele Senior Voyage, dar și croazierele pe Marea Mediterană și pelerinajele în Israel.
În ultimii 2-3 ani, se remarcă un interes semnificativ crescut pentru pachetele de croaziere în perioada de primăvară, datorită serviciilor complete incluse în acest tip de pachet turistic. Acesta devenind un produs turistic tot mai accesibil oricărui segment de turişti, având toate serviciile asigurate (transport cu avionul, cazare, masă tip All Inclusive la bord, transferuri de la aeroport până în port şi asistenţă turistică în limba română). Pentru un pachet de croazieră complet tarifele pornesc de la 599 euro/persoană.
Potrivit aceluiași studiu, cei mai mulți români au profitat de perioada sărbătorilor pascale și au ales să-și prelungească vacanța cu până la 8 zile. Cheltuiala medie pentru un sejur de Paște în străinătate nu depășește 300 de euro de persoană, în timp ce turiștii care aleg destinații din România plătesc mai puțin de 200 de euro de persoană.
Multe dintre vacanțele pentru Paște au fost achiziționate încă de anul trecut, și mai ales în cadrul târgurilor de turism, pentru a beneficia de cele mai mari reduceri. Cu toate acestea, în luna martie și începutul lui aprilie ale acestui an, numărul sejururilor cumpărate pentru perioada 12 – 17 aprilie a crescut considerabil, atingându-se astfel grade de umplere de peste 95% pentru locurile puse la dispoziție de agenție.