Care sunt cele mai mari probleme ale IMM-urilor și cum se pot ele rezolva?

Nu cred că prioritatea sunt măsurile speciale doar pentru IMM,
ci măsurile generale pentru economia României: birocraţie mai puţină la nivelul tuturor instituţiilor statului, abordare mai flexibilă a procesului de creditare din partea băncilor comerciale, flexibilizarea prevederilor aplicabile pieţei muncii, reducerea poverii fiscale, legislaţie mai clară şi mai predictibilă. Degeaba gândim programe speciale pentru IMM dacă nu rezolvăm problemele macro – nu zic că programele pentru IMM nu sunt utile, dar efectele vor fi limitate fără rezolvarea marilor probleme.

Razvan Pașol, director general, SSIF, Intercapital Invest SA

Consider că o reformă fiscală masivă, în special pentru veniturile persoanelor, este un lucru foarte important pentru dezvoltarea economică în general, nu doar pentru.IMM. Sistemul prezent este complicat, cel puţin în materie de fiscalizare a veniturilor personale. Din păcate, reformele implică o perioadă de „dezechilibru“ bugetar asumat până când beneficiile transparenţei încep să depăşească pierderile din reducerea de fiscalitate. Ca atare, e greu de crezut ca ar fi realizabil.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct, Tradeville

Foarte multe companii sunt furnizori ai statului și nu își încasează facturile de la acesta sau se văd cu ele blocate pe o perioadă nedeterminată. În schimb, pentru neplata TVA sau a impozitului pe profit (din aceleași facturi neîncasate) Ministerul Finanțelor execută aceste IMM-uri. Pe de altă parte, există companii care au de încasat bani de la companiile care lucrează cu statul și care intră astfel într-un lanț vicios extins.

Dan Pascariu, președintele Consiliului de Supraveghere Unicredit Țiriac Bank

În perioada de criză în care încă ne aflăm, IMM-urile au nevoie să aducă un mare plus de valoare clienţilor lor, să uite mediocritatea şi să livreze excelenţa. Trebuie să anticipeze cât mai bine nevoile clientului şi să aibă o viteză de reacţie bună. Trebuie să depăşim relaţia client-furnizor în mediul IMM.

Cristi Cozic, country manager, Entersoft Romania


Principala problemă este cea legată de finanțare.
Clienții IMM sunt primii afectați.
Tocmai cei care sunt primii formatori de locuri de muncă. Este nevoie de conceperea mai multor scheme dedicate garantării și finanțării.

Radu Crăciun, director investiţii, Eureko pensii

Cel mai important consiliul de sfătuitori pentru un IMM e cel al clienților, e piața pe care te adresezi. Stai de vorbă regulat cu clienții actuali și cu cei potențiali despre nevoile lor, despre îmbunătățirile pe care le văd, despre valoarea în plus pe care le-o poți aduce sau chiar despre problemele și ideile tale! Află de la cei care nu îți mai sunt clienți de ce nu mai revin!

Florin Talpeș, CEO Bitdefender

"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 38 a revistei Capital din săptămâna 23 -29.09.2013"

Citiți și:

Cum salvăm micile afaceri care duc în spate economia ţării