Care sunt cele mai mari probleme ale tinerilor care caută finanţare pentru afacerea lor

Cele mai mari dificultăţi pentru un startup care urmărește finanțarea cu fonduri europene constau în lipsa soluțiilor pentru garantarea investiției, prin bunuri sau prin susținerea unui grup de firme, spune Bogdan Hossu, directorul general al companiei Wise Finance Solutions.

Mai precis, obţinerea confinanţării pentru un startup este cu atât mai dificilă cu cât şi băncile sunt rezercate în acordarea unui credit fără garanţii pentru o afacere nouă, explică el. 

Conform spuselor sale, o problemă întâmpinată de un startup este lipsa de experiență în managementul afacerii, care, uneori, implică supradimensionarea investiției, o previzionare nerealistă a pieței de desfacere și a volumului de vânzări. „De asemenea, experiența în domeniu sau în management poate reprezenta un criteriu de eligibilitate sau de selecție, ceea ce dezavantajează startup-urile în demersurile lor de accesare a finanțării, acestea aflându-se, uneori, în competiție cu alte companii care au experiență de cel puțin un an”, explică antreprenorul. 

De asemenea, adaugă  Bogdan Hossu, aceste afaceri întâmpină dificultăți în ceea ce privește finanțarea și asigurarea veniturilor lunare pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

În opinia directorului general al companiei Wise Finance Solutions, o altă problemă o reprezintă plierea în mod eronat a ideii de afacere pe baza programelor de finanțare disponibile pe piață și nu invers. „Astfel, ideea de afacere și bugetul investiției se stabilesc pentru a se încadra în cerințele și bugetul programului riscând realizarea unui plan de afaceri nerealist, ceea ce poate conduce la imposibilitatea susținerii cofinanțării și îndeplinirii indicatorilor asumați prin proiect”, conchide Bogdan Hossu.