Care sunt orașele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante

Oradea, Târgu Mureș și Timișoara se află pe primele trei poziții în clasamentul orașelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, potrivit unei analize de piață.

Așadar, clasamentul celor mai avantajoase zece orașe din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante este completat de Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca și Craiova, în ordinea notelor obținute, reiese din analiza realizată de realizată de Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research.

Ultimele poziții sunt ocupate de Alexandria, Ilfov și Giurgiu, iar în clasamentul celor mai dezavantajoase zece orașe din punct de vedere al accesului la restaurante și magazine se mai află Brăila, Botoșani, Iași, Vaslui, Zalău, Buzău, Satu Mare.

În ceea ce privește regiunile cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, pe prima poziție se află București (inclusiv Ilfov), iar pe următoarele se află regiunile Banat și Oltenia. Celelalte poziții sunt ocupate, în ordinea notelor, de Crișana, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Capitala ocupă a șaptea poziție în clasamentul orașelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, potrivit celor 42.000 de utilizatori care au evaluat Bucureștiul și cartierele în care locuiesc.

Cartierele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante

Cele mai avantajoase cartiere din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Nufărul din Oradea, Cartierul Central din Pitești și Piața Unirii din București, iar la polul opus se află Centura din Târgu Jiu, Confecții din Arad și Cartierul Semicentral din Giurgiu.

Cele mai avantajoase trei cartiere bucureștene din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Piața Unirii, Vitan Mall și Nicolae Grigorescu, urmate de Titan, Balta Albă, Basarabia, Vitan, Dristor, Sălăjan și Aviației. Pe de altă parte, cele mai dezavantajoase trei cartiere bucureștene sunt Ferentari, Antiaeriană și Baicului.

Pentru orașul Brașov, cartierele desemnate de locuitorii lor ca fiind cele mai avantajoase din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Centrul Istoric, Astra, Centrul Civic, Gării și Tractorul.

În Cluj-Napoca, cele mai avantajoase cartiere sunt Centru, Mănăstur, Între Lacuri, Mărăști și Gheorgheni.

Orădenii au votat Nufărul, Rogerius, Centru Civic, Decebal și Iosia-Nord ca fiind cele mai avantajoase cartiere, iar locuitorii Sibiului au ales Central, Hipodrom 3, Cedonia, Orașul de Jos și Mihai Viteazul ca fiind cartierele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante.

Pentru locuitorii Iașiului, cartierele aflate pe primele cinci poziții sunt Tudor Vladimirescu, Centru Civic, Podu Roș, Alexandru cel Bun și Gara.

În Timișoara, cele mai avantajoase cartiere din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Steaua și Circumvalațiunii, urmate de Complex Studențesc, Sagului și Lipovei.

Studiul analizează percepția cetățenilor asupra accesului la magazine și restaurante în regiunile, orașele și cartierele în care aceștia locuiesc.