38% dintre respondenții unui studiu realizat de o platformă online plănuiesc cel puțin un concediu, în timp ce 45% aleg să nu meargă în nicio vacanță anul acesta, iar 17% nu au luat încă o decizie.
Întrebați de ce aleg să nu călătorească anul acesta, 44% dintre respondenți au spus că nu se simt în siguranță din cauza pandemiei, 32% au invocat motivele financiare, iar 20% au declarat că le este teamă că pandemia ar putea cauza anularea planurilor și că s-ar putea confrunta cu zboruri anulate sau granițe închise.
Unde vor merge în concediu românii, care sunt tipurile de cazări și mijloace de transport spre care se orientează și ce măsuri de precauție au în vedere sunt doar câteva dintre informaţiile scoase la iveală de studiul OLX.
Unde vor merge în concediu
Dintre cei care plănuiesc să călătorească anul acesta, 47% spun că vor merge în două sau trei concedii, 42% aleg să meargă într-o singură vacanță, 7% spun că vor merge în peste cinci locuri, în timp ce 4% au ales varianta cu patru sau cinci călătorii.
Întrebați unde vor călători anul acesta, cei mai mulți dintre respondenți aleg să meargă în țară și au amintit – in ordinea preferințelor – muntele, apoi marea. În același timp, respondenții au mai ales următoarele posibile destinații, în ordinea preferințelor: țările din apropierea României, urmate de alte locuri din Europa. Cea mai nepopulară variantă a fost cea în care vacanța ar fi pe un alt continent.
Cei mai mulți dintre cei care vor merge în concediu anul acesta plănuiesc să meargă în grupuri de maxim cinci persoane, urmați de cei care vor merge în doi. O mică parte a spus că va merge în grupuri de până la zece persoane, urmată de cei care aleg să meargă singuri în vacanță. Cea mai nepopulară variantă a fost deplasarea într-un grup de peste zece persoane.
Spre ce tipuri de cazare se orientează
Întrebați spre ce tipuri de cazare s-ar orienta, românii au putut să aleagă răspunsuri multiple, o parte dintre ei mergând în mai multe concedii. Cei mai mulți dintre românii care au participat la realizarea studiului au ales următoarele variante, în ordinea preferințelor:
- cazarea într-o pensiune (39%)
- cazarea într-un hotel mare cu posibilitatea de a beneficia de un pachet all inclusive (29%)
- închirierea unui apartament în regim hotelier (27%)
- cazarea într-un hotel mediu sau mic (25%)
- închirierea unor căsuțe sau cabane de lemn (23%)
- statul la cort (12%)
- varianta unei rulote sau a unui camper van (7%)
Cei mai mulți dintre români nu știu sau nu s-au hotărât încă în ce lună vor pleca în concediu (29%). 20% dintre respondenți vor pleca în luna august, în timp ce alți 19% au ales luna aceasta (iulie). Alți 13% spun că vor pleca abia anul viitor.
Întrebați când estimează că vor pleca în concediu în afara țării, cei mai mulți dintre respondenți au spus că nu s-au hotărât încă. În același timp, 18% spun că vor pleca anul viitor, urmați de 9% care vor pleca în august și 8% care au ales luna curentă (iulie).
Ce măsuri de siguranță au în vedere
Românii care vor merge în concediu anul acesta au avut varianta de a alege răspunsuri multiple și au declarat că plănuiesc să ia următoarele măsuri de siguranță, în această ordine:
- Purtarea măștii de protecție în interior (75%)
- Folosirea consecventă a dezinfectantului (56%)
- Practicarea distanțării sociale (52%)
- Evitarea călătoriilor în grupuri mari (48%)
- Purtarea măștii de protecție în spațiile aglomerate din exterior (44%)
- Evitarea destinațiilor populare (42%)
- Purtarea mănușilor de protecție (12%)
- Fără măsuri de siguranță (6%)
Cei mai mulți dintre români spun că vor avea disponibil un buget între 1001 și 2000 de lei pentru vacanță, urmați de cei care vor aloca de la 2001 până la 3000 de lei.
Cum se raportează românii la cazări și mijloacele de transport în contextul pandemiei
Atunci când vine vorba de cele mai sigure mijloace de transport, românii au amintit – în ordinea preferințelor – mașina personală și rulota sau camper vanul. La polul opus, autocarul, trenul și avionul au fost catalogate ca fiind mai nesigure. Întrebați când vor călători prima dată cu avionul, 51% dintre respondenți spun că nu știu sau că nu s-au hotărât încă, 22% preconizează că anul viitor, iar 7% – abia peste doi ani.
Întrebați care sunt cele mai sigure cazări în timpul pandemiei, respondenții studiului au amintit rulota și camper vanul, urmate de cabanele sau căsuțele din lemn și apartamentele închiriate în regim hotelier, în această ordine. Hotelurile, indiferent de mărimea lor, sunt considerate a fi cele mai nesigure.
„Știm si simțim cu toții că vara aceasta o sa fie diferită față de cele de până acum, iar asta ne-a făcut curioși să aflăm cum văd românii concediul pe timp de pandemie și ce planuri de vacanță își fac pentru restul anului. Nu este o surpriză faptul că românii se orientează anul acesta mai mult spre concediile din țară și că se întrevede un interes crescut pentru pensiuni, apartamente în regim hotelier și alte tipuri de cazări mai mici în detrimentul hotelurilor. Indiferent de preferințe și nevoi, secțiunea OLX Cazare-Turism vine în ajutorul utilizatorilor cu o varietate de oferte de apartamente de închiriat, vile și pensiuni și nu numai, pentru a avea un concediu liniștit și în siguranță”, a declarat Mihai Sava, Real Estate Business Manager OLX Group.