Fără îndoială că prioritatea politicii externe a lui Joe Biden, care în luna ianuarie va prelua fotoliul de preşedinte al SUA, nu va fi Orientul Mijlociu. Relaţiile cu Europa, lupta cu adversarii globali, China şi Rusia, vor avea prioritate în faţa unor regiuni precum Orientul Mijlociu, America Latină, Africa şi Asia de Sud.

Pentru că cei care sfidează poziţia de lider în politica globală a Statelor Unite vin din Asia de Est, Europa şi Rusia. Orice preşedinte american care se gândeşte la viitor se concentrează cel mai mult pe China dintre aceşti adversari şi încearcă să atragă de partea ţării sale în această luptă Europa şi Rusia, dar se crede că Biden se va concentra asupra Rusiei atât cât se concentrează şi asupra Chinei.

Se aşteaptă ca Biden să încerce să-i convingă şi pe aliaţii tradiţionali din Europa şi Orientul Îndepărtat să se situeze pe aceeaşi parte a baricadei cu el pentru limitarea acestor două forţe eurasiatice.

Acesta va fi unul dintre parametrii principali ai locului pe care Orientul Mijlociu îl va ocupa în politica externă a lui Biden. Adică, în politica de limitare a Chinei şi Rusiei va cere ca ţările din Orientul Mijlociu să se situeze lângă SUA.

Lobby-ul israelian

Iar al doilea parametru principal îl va reprezenta lobby-ul israelian, aşa cum se întâmplă în timpul tuturor administraţiilor. Amintindu-ne realitatea că lobby-ul israelian, folosindu-şi forţa din Statele Unite, a influenţat Washingtonul să facă paşi iraţionali în Orientul Mijlociu, ce va face Biden în cazul în care aceşti doi parametri se vor confrunta, va determina sensul politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Cât va permite lobby-ul israelian ca Biden să-şi configureze politica faţă de Orientul Mijlociu concentrându-se pe adversarii globali?

Răspunul la această întrebare este important şi numai din punctul de vedere al Turciei şi Iranului, două mari puteri regionale din Orientul Mijlociu. Biden, care se va concentra pe lupta cu Rusia şi China, ar trebui să nu iniţieze la acţiuni în urma cărora să piardă aceste două ţări în favoarea Moscovei sau Beijingului.

În special în ceea ce priveşte Turcia, Biden nu are niciun impediment pentru a face aşa ceva. În cazul în care noua administraţie americană va deschide canalele necesare, putem asista la o normalizare urgentă şi un progres imediat a relaţiilor Turciei, aliat NATO, cu SUA.

Dar din cauza poziţiei Turciei faţă de agresivitatea Israelului, se poate observa că în ultimii ani, Washingtonul promovează o politică extrem de „ostilă” faţă de Ankara din cauza lobby-ului israelian din SUA.

Sunt evidente prejudiciile aduse de acest lobby Turciei şi relaţiilor turco-americane, folosindu-se de organizaţii precum FETÖ (Mişcarea Gülen-n.trad.) ve PKK/PYD (PYD-Partidul Uniunii Democratice, aripa siriană a PKK-n.trad.).

Va dori administrația Biden să atragă Turcia de partea ei?

Întrebarea care se pune acum este dacă administraţia Biden, care va prioritiza lupta cu adversarii globali, va dori să atragă Turcia de partea ei în această luptă sau va sprijini politica cercurilor din fruntea lobby-ului israelian care vor să răstoarne guvernul de la Ankara.

Dacă Biden va acţiona, după ce îşi va prelua mandatul de preşedinte, conform declaraţiei pe care a făcut-o şi care a ajuns mai întâi în presă „Vom sprijini opoziţia pentru a-l răsturna pe Erdoğan”, acest lucru va însemna creşterea riscului de a pierde un aliat precum Turcia, împărtăşind politicile lobby-ului israelian.

Dar orientarea către o politică în care să considere Ankara ca un partener şi aliat egal, punând capăt politicii de presiune şi impunere care continuă de multă vreme, va fi în beneficiul Statelor Unite în lupta globală.

În privinţa căii pe care echipa lui Biden o va alege în cazul Turciei, punctul meu de vedere nu este unul raţional, din păcate, este în sensul că va alege calea dorită şi forţată să aleagă de către lobby-ul potrivnic Turciei. În această situaţie, Ankara ar trebui să fie pregătită pentru viitoarele presiuni şi mai intense ale Washingtonului.

Acelaşi lucru se poate spune şi în cazul Iranului. Ca urmare a presiunii americane tot mai crescânde la adresa Iranului în timpul adminsitraţiei Trump, Teheranul s-a apropiat şi mai mult de China.

Iranul, căuia i s-a interzis comercializarea petrolului şi a ajuns în punctul sufocării din punct de vedere economic, a semnat un acord de cooperare cuprinzător cu China pentru o perioadă de 25 de ani, iar faptul că a oferit o oportunitate Chinei de a se stabili în regiunea Golfului reprezintă un insucces al politicii globale a Statelor Unite. Iar solicitarea lui Biden de a semna un nou acord cu Iranul va fi obstrucţionată de lobby-ul israelian.

În final, şi în timpul administraţiei Biden, printre ale cărei priorităţi se regăsesc respectarea drepturilor omului şi a democraţiei, colaborarea SUA cu regimuri opresive din Orientul Mijlociu, precum Egiptul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, va continua neîntrerupt.

Un alt preşedinte american care a sprijinit lovitura de stat sângeroasă din Egipt, dar care susţinea că acordă importanţă drepturilor omului şi democraţiei a fost Obama.