Care va fi soarta sezonierilor care pleacă în Marea Britanie? Ambasadorul Dan Mihalache avertizează. Să fie respectată legea

Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în toată lumea, dar și în Marea Britanie. Cu toate acestea, în zilele următoare, 20 de avioane cu muncitori români sezonieri ar urma să ajungă în Regat. Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache avertizează.

Vor fi sute de români care vor pleca în Marea Britanie la muncă, în următoarele săptămâni. Aceștia sunt însă avertizaţi de pericolul foarte mare cauzat de coronavirus.

Avertismentul lui Dan Mihalache

„Nu e vorba de lucruri pe care ambasada să le poată face. Nu le-a intermediat, nu există un dialog la nivelul autorităților în momentul de față. Eu, pur și simplu, am atras atenția că pe piață circulă informații despre un număr destul de mare de zboruri.

Sigur, numărul nu știu dacă e fix 20, dar fluctuează, drept pentru care cred că e nevoie ca Ministerul Muncii să se implice foarte activ în acest proces, cu respectarea legislației în vigoare, legislaţie care privește protecția muncitorilor români care lucrează în străinătate, respectiv acele firme care intermediază acest transfer de forțe de muncă trebuie să fie înregistrate la Inspectoratele Teritoriale de Muncă.

Trebuie să notifice lucrurile acestea cu cinci zile înainte, să existe un minim control. Asta este ceea ce poate face statul. }}n rest, sigur, fiecare cetăţean este liber să îşi aleagă ocupaţia, destinul și să înțeleagă, în același timp, că venitul, în momentul de față, în Marea Britanie prezintă anumite riscuri”, a spus Mihalache Într-o intervenție pe B1TV.