Milioane de romåni socializează, citesc presa sau se documentează zilnic pe internet. Ce anume trebuie să incluzi în campaniile online de anul viitor pentru a cåştiga atenţia consumatorilor online afli de la specialiştii în marketing.

Cåţi dintre cei pe care îi cunoaşteţi mai urmăresc calupurile de publicitate TV? Dacă în Romånia numărul lor este încă destul de ridicat, în ţările cu o economie dezvoltată, precum Marea Britanie, Germania, Franţa sau Statele Unite ale Americii, atitudinea consumatorilor faţă de comunicarea brandurilor s-a schimbat pånă la a evita acele produse care „agresează“ publicul prin repetare. Astfel de reacţii pun în discuţie eficienţa spoturilor şi bugetele ridicate pe care acestea le primesc din partea advertiserilor.

„În acest context, la nivel mondial, cuvintele de ordine vor fi în anul viitor interactivitatea şi publicitatea online“, spune Stefan Kolle, partener al FutureLab, una dintre cele mai apreciate companii de consultanţă şi strategie, la nivel internaţional, pentru inovaţia în strategii de marketing şi comunicare.

Pånă la găsirea celei mai bune strategii de marketing pentru compania ta, trebuie să afli mai întåi care sunt nevoile consumatorilor, cum percep ei brandurile companiei şi apoi, pe baza acestor date, să comunici într-un mod relevant cu publicul. 

Soluţii în vremuri de criză

Dat fiind contextul internaţional şi reducerile bugetelor de marketing, Stefan Kolle recomandă companiilor romåneşti să mizeze anul viitor pe interactivitate şi soluţii care pot distra audienţa online. „Studiile au demonstrat slabele rezultate ale publicităţii online prin bannere. Cred că anul viitor vor fi de mare impact reţelele sociale, Second Life şi alte lumi virtuale şi, nu în ultimul rånd, Google“, adaugă el.

Avantajul reţelelor sociale (Facebook, hi5, linkedin, netlog) este faptul că ele pot grupa comunităţi de fani ale produselor şi serviciilor companiei, iar aceste grupuri pot fi folosite în campaniile viitoare. Reţeaua Netlog, unde sunt înscrişi circa 1,5 milioane de romåni, din cele 35 de milioane de utilizatori, reuneşte fancluburi ale unor mărci auto, Ferrari şi BMW, dar şi comunităţi create de bănci, precum ING.

În reţeaua Facebook,  brandurile romåneşti Dacia şi Ursus au sute de fani care alcătuiesc diverse grupuri. „Un serviciu interesant pe care firmele ar trebui să îl analizeze şi să îl folosească anul viitor este Facebook Connect. Acesta le permite membrilor să acceseze site-urile pe care navighează prietenii lor şi să vadă ce activităţi au ei pe paginile pe care le urmăresc“, spune expertul FutureLab.

Susţinătorii acestui nou serviciu spun că el va conduce la crearea unei noi dimensiuni sociale a internetului, pentru că discuţiile între prieteni vor exista chiar şi pe site-urile care nu au o componentă de socializare. De exemplu, un utilizator al Facebook îşi poate informa prietenii despre faptul că urmăreşte un videoclip pe un anume site şi îi poate invita să i se alăture şi să discute conţinutul vizionat. Acest nou sistem este extrem de util companiilor care îşi doresc să interacţioneze cu publicul brandurilor lor, dar şi celor care au deja o comunitate mare de fani, precum Nike sau Apple. Facebook Connect va fi implementat de mai multe site-uri cunoscute, printre care Discovery Channel, The San Francisco Chronicle şi platforma video Hulu.

Specialiştii FutureLab recomandă reţelele sociale în special brandurilor de bunuri de larg consum şi auto. Pentru cele din sectorul IT, imobiliare, turism, hoteluri sau bancar este mult mai potrivită prezenţa într-o lume virtuală, precum Second Life.  Spre exemplu, managerii unui lanţ de hoteluri american i-au rugat pe membrii Second Life să personalizeze fiecare cameră din noul lor hotel, iar Phillips le-a oferit utilizatorilor televizoare şi i-a rugat doar să le amplaseze în camera de zi. Astfel, compania a descoperit gratuit, fără focus-grupuri, informaţii noi despre modul în care consumatorii le folosesc produsele şi ce îşi doresc.

Astfel de strategii sunt accesibile şi companiilor romåneşti. Începånd din această lună, Bucureştiul este şi el prezent în Second Life, iar brandurile care îşi doresc să socializeze cu zecile de mii de romåni prezenţi în lumea virtuală o pot face urmånd modelul Phillips sau pe al altor zeci de branduri.

PATRU SFATURI PENTRU COMUNICAREA ONLINE

1. Dă-le consumatorilor tăi un motiv să interacţioneze cu brandul tău online. Oferă-le o platformă prin care să poată schimba idei şi implică-te în reţele sociale precum facebook.

2. Vorbeşte cu potenţialii consumatori şi foloseşte-le opinia în cercetările de marketing. Studiile arată că multe din discuţiile din Second Life sau opiniile din reţelele de socializare pot fi la fel de relevante precum cele furnizate de un focus grup.

3. Nu-ţi concentra eforturile pentru a vinde produsele companiei. Cånd consumatorii intră în reţeua socială a brandului lor, ei se aşteaptă să fie ascultaţi.

4. Ascultă discuţiile online despre brandul tău, participă la discuţii şi nu încerca să le controlezi. Într-o comunitate online, fiecare companie trebuie să găsească un echilibru între moderarea discuţiilor despre brandurile sale şi libertatea consumatorilor de a discuta despre ce îşi doresc.

Google
Publicitatea Google este încă una dintre cele mai bune investiţii, potrivit specialiştilor Future Lab. Pentru a avea succes, ei recomandă companiilor să fie atente la cuvintele-cheie pe care le cumpără şi să fie conştiente că mai bine de jumătate din utilizatorii de internet nu ştiu care linkuri sunt reclame, lucru care poate în final să dăuneze reputaţiei brandurilor

Facebook
Reţelele sociale îţi oferă posibilitatea să atragi comunităţi foarte mari de fani adevăraţi ai produselor şi serviciilor companiei tale. Descoperă cine sunt aceştia, contactează liderul grupului, discută cu el şi cu ceilalţi membri şi află ce îşi doresc, iar în final premiază-le fidelitatea.

Second Life
Spre deosebire de alte lumi virtuale, Second Life îţi oferă posibilitatea de a vorbi despre brandul tău unui public educat, creativ şi extrem de interesat de împărtăşirea unor noi opinii. Specialiştii Future Lab recomandă companiilor să evite, în lumile virtuale, campaniile de advertising clasice, vånzarea de produse reale sau chiar intrarea în acest spaţiu dacă nu sunt pregătite să îi lase pe utilizatori să modifice produsele companiei