Sistemul public de pensii e un uriaş Caritas sau o schemă Ponzi. Una la care sunt obligat să particip de către un administrator care pretinde că se pricepe mai bine decât escrocii să aducă forţat noi participanţi în „roată“ pentru a-mi da bani la bătrâneţe. În realitate, e la fel de neputincios să evite colapsul, pentru că schema poartă în ea germenii falimentului. Merge câtă vreme sunt mai mulţi contributori decât beneficiari. E de ajuns însă
Sistemul public de pensii e un uriaş Caritas sau o schemă Ponzi. Una la care sunt obligat să particip de către un administrator care pretinde că se pricepe mai bine decât escrocii să aducă forţat noi participanţi în „roată“ pentru a-mi da bani la bătrâneţe. În realitate, e la fel de neputincios să evite colapsul, pentru că schema poartă în ea germenii falimentului. Merge câtă vreme sunt mai mulţi contributori decât beneficiari. E de ajuns însă un dezechilibru demografic sau un val de migraţie a tinerilor şi nici cel mai priceput administrator nu mai poate opri blocarea „roţii“. Cu atât mai mult se grăbeşte falimentul când „managerii“ sunt politicieni care decid discreţionar că unii participanţi devin beneficiari mai repede decât alţii, că unii contribuie mai puţin dar primesc mai mult sau că plăţile pot creşte spectaculos înainte de alegeri, deşi încasările scad. Oamenii ştiu că banii lor nu mai sunt acolo, ci au fost luaţi pentru a-i plăti pe alţii sau, în anii cu contribuţii excedentare, că au fost deturnaţi către alte destinaţii „prioritare”. Dacă ar proceda aşa cu banii lor un administrator privat, l-ar acuza fără jenă de furt. Cu statul au însă încredere că, în viitor, când le va veni şi lor vremea să ia bani, vor fi obligaţi alţi semeni să participe la roată. Din păcate, cu cât falimentul schemei devine mai evident, cu atât tinerii evită să contribuie la un sistem care le poate asigura pensii la fel de mizere ca ale părinţilor. Un cerc vicios din care putem ieşi schimbând din temelii sistemul. Tinerii pot evada acum din schema publică piramidală cu doar 2,5% din contribuţiile reţinute de stat, virând aceşti bani unor fonduri private care gestionează separat contul fiecăruia. Transferul complet la astfel de fonduri poate opri perpetuarea dezastrului public. Banii vor fi investiţi mai bine ori mai prost, dar contul nimănui nu va fi golit a doua zi după alimentare, fără ca aceasta să însemne fraudă. Prefer să mă tem că fondul privat „s-ar putea“ să îmi gestioneze prost banii decât să am „certitudinea“ că aşa va face statul. Din ce vom plăti pensionarii actuali? Administratorii publici le-au cheltuit deja banii şi trebuie să se achite de obligaţii dintr-un fond pe care îl pot crea vânzând din activele statului. Ar fi o utilizare mai bună decât le-o dau azi politicienii şi ne-am plăti mai bine datoria faţă de părinţi decât rămânând captivi lângă ei într-un sistem care ne condamnă pe toţi la mizerie.