THRILLER Echipa Brian De Palma – Al Pacino s-a reunit, cu 15 ani în urmă, pentru ceea ce părea a fi doar un film minor cu mafioţi, dar a ajuns un clasic al genului.

Reţeta din „Carlito’s Way“, unul dintre filmele cele mai subapreciate ale lui Brian De Palma, părea atåt de cunoscută în lunile de dinaintea începerii producţiei încåt chiar şi regizorul însuşi avusese reţineri. În fond, era un film în care Al Pacino juca un mafiot portorican, după ce făcuse senzaţie cu un rol asemănător în „Scarface“ şi îşi trecuse în filmografie o lungă serie de personaje aflate de o parte sau de alta a legii, de la Michael Corleone la poliţistul Frank Serpico sau nefericitul Sonny Wortzik din „Dog Day Afternoon“ (tradus la noi, complet inept, „O după-amiază de cåine“; anglofonii numesc „dog days“ cele mai calde zile ale verii). De Palma însuşi regizase „Scarface“ şi mult-lăudatul „The Untouchables“ („Incoruptibilii“). Pånă şi personajul părea o copie fidelă a sinistrului Tony Montana, din acelaşi film – asta ca să nu mai vorbim că, de data asta, regizorul se lungise cu povestea la aproape două ore şi jumătate! Ei bine, cumva „Carlito’s Way“ a reuşit să scape de statutul de copie. În lumea cinefililor, acest film care ar fi putut să fie doar o notă de subsol la lunga listă a marilor pelicule cu gangsteri şi-a căpătat un loc aparte.

Motivul ţine probabil de o conjunctură cu totul specială: Pacino venea după „Parfum de femeie“, în care îşi făcuse praf concurenţii la Oscar, iar Sean Penn nu mai avusese un succes de patru ani, de la „We’re No Angels“ (comedie oricum cam uşurică în care îl avusese partener de ecran pe Robert De Niro). Cu felul în care l-a interpretat pe David Kleinfeld, avocatul slinos, dependent de cocaină şi putred pånă în măduva oaselor, Penn s-a impus definitiv drept unul dintre cei mai buni actori de compoziţie din lume. Şi era cåt pe ce să refuze rolul, fiind practic retras din activitate. Dar i-a plăcut ideea să joace un astfel de personaj, drept pentru care a intrat complet în pielea acestuia: şi-a ras părul de deasupra frunţii, pentru a afişa un început de chelie, iar restul l-a făcut permanent. Efectul e simultan comic şi terifiant, căci acesta este unul dintre rolurile cele mai intense ale actorului.

Intriga filmului nu face cine ştie ce exces de imaginaţie: Carlito Brigante (Pacino) e scos din închisoare pe motive de vicii de procedură de către avocatul său, Kleinfeld (Penn, excelent, cum spuneam) după ce executase doar cinci ani din sentinţa de 30. Doar că acum Carlito, spre uluirea foştilor săi tovarăşi, vrea să se retragă din afaceri, să se îndrepte, să strångă 75.000 de dolari şi să-şi deschidă o firmă de închirieri de maşini în… Bahamas. Doar că nu e chiar atåt de simplu: o favoare acordată vărului său se termină cu o tranzacţie eşuată cu droguri, în care acesta este ucis, iar Carlito scapă ca prin urechile acului. Devenit promotor al unui club de noapte, încearcă să strångă toţi banii de care are nevoie pentru a pleca în Bahamas, cånd Kleinfeld, avocatul său, îi cere să-l ajute să-l scoată din închisoare pe un şef al Mafiei italiene, Tony Taglialucci („Tony T“). Atunci cånd tentativa de evadare a acestuia din urmă se termină prost începe şi declinul ireversibil al lui Carlito Brigante.

Acesta nu este, cum s-ar putea crede, doar un film cu Mafia, împuşcături, urmăriri, trădări, ascensiune la putere urmată de inevitabila prăbuşire – în fine, recuzita obişnuită a genului. Şi nu este nici un studiu de caracter dedicat unor personaje; mai degrabă, este un film derulat lent despre mecanismele invizibile prin care vechi alianţe şi prietenii ajung la scadenţă, despre cum păcatele trecutului ajung să definească atåt destinul unui om, cåt şi propria lui viaţă.

130-20798-52_pennpozacitat_42.jpg«Marile studiouri sunt, de fapt, nişte bănci. Îţi dau nişte bani care sunt, de fapt, un împrumut ca să faci un film. Ca şi băncile, vor banii înapoi, plus dobåndă.»
Sean Penn

130-20799-52_pozamica_42_agerpres.jpgTitlu: Carlito’s Way
Regia: Brian De Palma
Scenariul: David Koepp, după două romane de Edwin Torres
Roluri principale: Al Pacino (Carlito „Charlie“ Brigante), Sean Penn (David Kleinfeld), Penelope Ann Miller (Gail), John Leguizamo (Benny Blanco), Luis Guzman (Pachanga)
Producator: Bregman/Baer Productions, Epic Productions, Universal Pictures
Durata: 144 minute
Premiera oficiala: 10 noiembrie 1993

Box office

La lansare, „Carlito’s Way“ nu a produs cine ştie ce senzaţie, în ciuda unei reţete care ar fi trebuit, teoretic, să fie imbatabilă: Al Pacino în rolul principal, aici într-o partitură pe care practic o jucase de cel puţin două ori înainte (în „Naşul“ şi „Scarface“); un Sean Penn aflat în acel moment în vårful carierei; şi, în spatele camerei de filmat, Brian De Palma, deja un veteran al filmelor de gen. Şi totuşi, filmul, turnat cu un buget estimat de 30 de milioane de dolari, nu adunase nici măcar 20 de milioane în şase săptămåni de rulare în sălile de cinema. A fost nevoie de timp pentru ca filmul să devină un preferat al cinefililor şi un succes de cursă lungă: graţie mai ales încasărilor din afara SUA, filmul a adus aproape 64 de milioane de dolari, la care s-au adăugat 20 de milioane din distribuţia pe DVD.

Turul tribunalelor
La baza scenariului filmului lui Brian De Palma se află două romane parţial autobiografice scrise de Edwin Torres, fost judecător la Curtea Supremă a statului New York. Pentru a intra în pielea personajului, Pacino şi Penn au străbătut cartierele rău famate ale New Yorkului împreună cu Torres, care le-a oferit şi un tur al tribunalelor oraşului. Sean Penn a asistat la pledoaria finală a apărării din procesul clanului Gambino (în care acuzatul-vedetă era faimosul naş John Gotti) şi l-a intervievat, prin intermediul aceluiaşi Torres, pe Albert Krieger, avocatul lui Gotti.

Certat cu toti regizorii
Sean Penn, care a primit elogii unanime din partea criticilor pentru rolul său, nu face parte din elita Hollywoodului; de-a lungul timpului, s-a certat, invariabil, cu toţi regizorii cu care a lucrat. Cariera sa de regizor, deocamdată scurtă, se ridică la înălţimea celei actoriceşti, cu două filme excelente la activ: „The Pledge“ (2001) şi „Into the Wild“ (2007).

Ziaristul-vedeta
Deşi nu este, cum spuneam, una dintre vedetele de prim-rang ale Cetăţii Filmului, Sean Penn este, cu toate acestea, un nume cu greutate; salariul său a ajuns deja la cota de cinci milioane de dolari pe film. Mult mai cunoscute sunt luările sale de poziţie publice în domeniul politicii: în 2002, a stårnit rumoare cånd a cumpărat, cu 56.000 de dolari, un spaţiu de reclamă în cotidianul „Washington Post“ în care a publicat o scrisoare deschisă în care îi cerea preşedintelui George W. Bush să nu avanseze pe calea războiului cu Irakul. În 2005, a lucrat ca ziarist pentru „San Francisco Chronicle“, vizitånd Iranul.