”Pe baza acestor informaţii, am început procesul de audit”, a explicat Ghosn, care conduce al doilea producător auto din Japonia, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Săptămâna trecută, Nissan Motor a anunţat că va prelua, printr-o majorare de capital, 34% din acţiunile Mitsubishi. Tranzacţia, evaluată la 2,2 miliarde de dolari, va permite Nissan să nominalizeze o treime din boardul Mitsubishi şi directorul general.
Nissan şi Mitsubishi vor colabora în domenii cum ar fi tehnologia şi achiziţiile, a afirmat luni Carlos Ghosn. Acesta a adăugat că Mitsubishi trebuie să facă eforturi pentru a rezolva 'problema de încredere' provocată de recentele dezvăluiri şi se bazează pe şeful Mitsubishi, Osamu Masuko, pentru a explica de ce este nevoie pentru a se realiza o redresare rapidă.
”Orice va solicita, noi vom furniza, deoarece suntem parteneri. Îl vom sprijini în orice fel putem pentru restabilirea încrederii'” a declarat şeful Nissan, conform aceleiași surse. Cele două companii sunt deja partenere: Nissan produce berline pentru Mitsubishi Motors, care, la rândul său, produce mini-vehicule pentru Nissan. În topul celor mai mari constructori auto niponi, Nissan ocupă locul patru, iar Mitsubishi Motors locul şase.
Citește și: Nissan neagă acuzațiile coreenilor privind utilizarea unui sistem de „păcălire” a testelor de emisii