Acţionarii grupului auto francez Renault l-au reconfirmat pe Carlos Ghosn în poziţia de preşedinte director general pentru un nou mandat de patru ani, transmite Reuters.
Rezoluţia cu privire la cel de-al treilea mandat al lui Ghosn a fost adoptată cu 85,18% din voturi. Noul mandat preluat de Carlos Ghosn se va încheia cu prilejul adunării generale, care va fi organizată în primăvara lui 2018.
În vârstă de 60 de ani, Ghosn este, în acelaşi timp, director general la constructorul auto japonez Nissan, la care Renault deţine un pachet de 43,4% din acţiuni, şi de asemenea ocupă şi postul de preşedinte director general al alianţei Renault-Nissan.
În faţa acţionarilor Renault, Ghosn a subliniat că obiectivul său pe termen lung este “să ducă alianţa Renault-Nissan în rândul primilor trei constructori auto din lume”.
În prezent, podiumul este ocupat, în ordine, de grupul japonez Toyota, urmat de grupul german Volkswagen şi cel american General Motors.
Anul trecut, alianţa Renault-Nissan a stabilit un nou record de vânzări, 8,3 milioane unităţi, în creştere cu 2%, comparativ cu 2012. Cu toate acestea, este departe de liderul Toyota (10,13 milioane unităţi în ultimul exerciţiu fiscal încheiat la 31 martie 2014), Volkswagen (9,73 milioane unităţi) sau GM (9,71 milioane unităţi). În urma Renault-Nissan este grupul sud-coreean Hyundai-Kia (7,6 milioane unităţi vândute, anul trecut).
Cu ocazia Adunării generale a acţionarilor, Renault a precizat că remuneraţia acordată directorului general, în 2013, a constat dintr-un salariu fix de 1,23 milioane euro şi o parte variabilă de 1,38 milioane euro, dintre care 346.245 euro plătiţi în numerar şi restul în acţiuni.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Sursa: Agerpres