Grupul auto francez Renault SA şi partenerul său japonez Nissan Motor Co pot să îşi atingă obiectivele pe termen lung şi fără extinderea alianţei lor actuale, a declarat joi directorul general al celor două companii, Carlos Ghosn, transmite Reuters.
Potrivit lui Carlos Ghosn, în 2014 cei doi parteneri au economist 'mai mult de trei miliarde de euro' de pe urma împărţirii costurilor legate de lansarea de noi vehicule şi dezvoltarea de noi tehnologii, comparativ cu 2,8 miliarde de euro în 2013. Companiile vor da publicităţii cifrele finale cu privire la economiile de costuri în cursul luni iulie.
Ghosn a precizat că cei doi parteneri pot continua să reducă costurile prin dezvoltarea în comun a unor noi autoturisme şi camionete, inclusiv vehicule electrice, şi să rămână competitivi şi fără să adauge un nou partener. Obiectivul alianţei Renault-Nissan este să realizeze economii de 4,3 miliarde de euro până în 2016.
Alianţa dintre Renault şi Nissan a fost înfiinţată în anul 1999, când Renault a salvat Nissan de la faliment. Renault deţine 43,4% din acţiunile Nissan, iar acesta din urmă deţine 15% din acţiunile Renault. Carlos Ghosn, 61 de ani, este CEO la ambele companii. În ultimii ani însă balanţa de putere dintre cei doi parteneri s-a schimbat, în condiţiile în care în 2014 Nissan a vândut aproximativ două treimi din cele opt milioane vehicule ale alianţei.
În 2010, alianţa Renault-Nissan a reînnoit parteneriatul cu constructorul german Daimler AG, iar Carlos Ghosn a subliniat că în prezent Daimler şi Renault-Nissan derulează 13 proiecte în comun.
Recent, directorul general de la Fiat Chrysler Automobiles NV, Sergio Marchionne, a declarat că industria auto trebuie să treacă printr-o fază de consolidare necesară pentru a face faţă investiţiilor mari necesare pentru a putea lansa vehicule mai ecologice şi mai sigure. Potrivit lui Marchionne în următorii trei ani va fi anunţată o nouă fuziune a unor mari constructori auto.
În schimb, Carlos Ghosn a apreciat că Renault şi Nissan nu trebuie să găsească noi parteneri. 'Nu trebuie să merg dincolo de limitele mele pentru a fi competitiv. Pot să înţeleg că alţii sunt constrânşi să o facă' a subliniat Ghosn.
CEO-ul de la Renault-Nissan a atras atenţia asupra modelului Renault Kwid, lansat luna trecută în India la un preţ de 4.000 de euro. Acest vehicul low-cost conceput în India va fi baza pentru noul model ce va fi lansat anul viitor de Nissan sub brandul Datsun. În funcţie de performanţele înregistrate pe piaţa din India, Ghosn a spus că arhitectura Kwid, pe care el a denumit-o 'platforma A' ar putea fi utilizată şi pe alte pieţe ale lumii, precum Africa şi America de Sud.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
SURSA: Agerpres