Evoluția piețele financiare din ultimele patru zile l-au sărăcit pe cel mai bogat om din lume, Carlos Slim, cu circa 8 miliarde de dolari, informează Bloomberg.
Conform sursei citate, acțiunile miliardarului au scăzut cu 11%, fiind evaluate în prezent la 63 miliarde de dolari. Acțiunile America Movil, cea mai mare companie deținută de Carlos Slim, au scăzut cu aproape 7% de la începutul săptămânii, iar despre căderea companiei cu 21% de la începutul anului și până în prezent analiștii financiari spun că este o oportunitate pentru investitori.
Pe de altă parte, singura companie a mexicanului care a înregistrat o evoluție pozitivă este Telefond de Mexico. Acest lucru a venit însă pe fondul ofertei companiei mamă de a cumpăra titlurile acționarilor minoritari.
Pe bursa din Mexic, acțiunile companiilor controlate de Carlos Slim au căzut cu 9% în această săptămâna, ceea ce a făcut ca trei dintre acestea să fie scoase de pe indexul IPC.
Mexicanul Carlos Slim ocupă pentru al doilea an consecutiv prima poziție în topul celor mai bogați oameni din lume.