Încercând să explice senatorilor francezi de ce producția de mașini din Franța nu poate fi profitabilă în actualele condiții, COO-ul Renault, Carlos Tavares, a precizat că, în special în zona mașinilor de volum, este foarte dificil să produci la actualele costuri și să obții și profit.
Citând un raport al Natixis Equity Research, jurnaliștii ANE susțin că audierea lui Tavares de către comisia economică din Senat a culminat cu un calcul sec, dar extrem de relevant. Un Clio produs la uzina Flins din Franța are costuri de producție cu circa 1.300 de euro mai mari decât aceași model asamblat la Bursa, în Turcia. Iar acest decalaj este așteptat să crească având în vedere războiul prețurilor care pare să reînceapă în Europa. În declarația susținută, Tavares a menționat, de asemenea, că „Renault rămâne profitabil doar pentru că subsidiara sa Dacia a avut performanțe bune”.
Într-o întâlnire separată cu senatorii francezi, vicepreședintele PSA Peugeot-Citroen, Denis Martin, a susținut afirmațiile lui Tavares menționând că uzinele de producție din Franța nu sunt competitive. Martin a declarat și că segmentul subcompact nu este profitabil pentru PSA în vestul Europei, mai ales în Franța, iar declajul de costuri dintre uzinele grupului din statele emergente și Franța este insurmontabil.
Senatorii au solicitat celor două grupuri franceze să demonstreze „patriotism economic” și să păstreze numărul locurilor de muncă din Hexagon. Georges Dieng, reprezentantul Natixis a declarat că la întâlnirile cu oficialii francezi din luna februarie, companiile PSA și Renault „nu au cerut noi ajutoare financiare, ci libertatea de a își restructura capacitățile de producție în așa fel încât să își asigure viabilitatea pe termen lung”.